Având iniţial funcţia de turn de apărare al colţului de sud-est al incintei fortificate extinse a oraşului medieval – a fost ridicat pe parcursul secolului al XV-lea, în contextul privilegiului acordat clujenilor în anul 1405 de către regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, privind construcţia unei noi curtine de zid pentru oraş. Situat într-unul dintre cele mai expuse puncte ale sistemului de fortificare al oraşului, turnul este menţionat pentru prima dată în anul 1475, în timpul domniei regelui Matia Corvin, dată la care întreţinerea şi apărarea sa erau deja atribuite breslei croitorilor și postăvarilor. Interiorul acestuia era delimitat pe mai multe niveluri, amenajate pe grinzi groase din lemn de stejar, fixate în grosimea zidului sau aşezate pe decroşuri de zidărie, şi podite cu scânduri din lemn. Accesul între etaje era realizat cu ajutorul unor scări interioare, de asemenea confecţionate din lemn. Din raţiuni strategic-defensive, paramentele turnului au fost prevăzute cu ferestre de tragere.
Turnul Croitorilor a avut un rol defensiv important în confruntările armate din a doua jumătate a secolului al XVI-lea şi în cele de la începutul secolului al XVII-lea: asediul Clujului de către trupele comandantului armatei imperiale din Transilvania, generalul Gianbattista Castaldo, de la 1551, asediile din 1601 şi, mai ales, 1603, când apărătorii colţului de sud-est al incintei fortificate au avut un rol esenţial în respingerea asalturilor trupelor turco-tătare care îl sprijineau pe principele Transilvaniei, Moise Székely.
Datorită amplasamentului Turnului Croitorilor, în apropierea principalului drum care străbătea Transilvania pe direcţia nord-sud, în vecinătatea sa erau expuse, după execuţie, trupurile condamnaţilor la moarte. Aici a fost expus şi trupul tras în ţeapă al lui Baba Novac, comandantul trupelor de haiduci ale lui Mihai Viteazul, executat de autorităţile transilvane în anul 1601.
Conform practicii din epocă şi a importanţei strategice a turnului, acesta a adăpostit în permanenţă piese de armament şi artilerie, respectiv însemnate cantităţi de praf de puşcă. Această stare de fapt a provocat, de altfel, distrugerea sa în anul 1627, pulberea depozitată aici explodând ca urmare a atingerii turnului de către un fulger. Edificiul a fost refăcut între anii 1627-1629 de către principele Transilvaniei Gabriel Bethlen. În această epocă, turnul va fi reconstruit pe un plan pentagonal, iar zidurile sale vor fi fost puternic consolidate. Noului turn îi va fi adaptată o structură bastionară, acesta fiind amplificat considerabil şi adaptat noilor funcţiuni militar-defensive, specifice utilizării artileriei. Intrarea a fost deschisă pe latura sa de nord-vest, iar la nivelurile superioare au fost prevăzute ambrazuri pentru utilizarea armelor de foc. Pe faţada sa de est a fost amplasată placa comemorativă (1629), compusă din două tabulae ansatae. Pe cea superioară este reprezentat blazonul principelui Gabriel Bethlen, încadrat de o pereche de pilaştri şi o cornişă. În registrul inferior apare stema Clujului şi o inscripţie în limba latină care amintește contextul refacerii turnului și persoanele aflate în conducerea orașului la momentul respectiv.
În a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi la începutul secolului al XVIII-lea turnul a fost luat cu asalt de mai multe ori de către trupele care îşi disputau stăpânirea Transilvaniei: în 1655 a fost incendiat; în 1661 a fost asediat fără succes de către armatele turco-tătare, iar în 1667 de cele imperiale ale generalului Frederico Veterani; în 1704 a fost asaltat de curuţi, apoi din nou de imperiali; în 1707, generalul curuţ Sándor Károlyi l-a aruncat în aer pentru a nu cădea în mâinile imperialilor. Doi ani mai târziu, comandantul suprem al trupelor imperiale din Ardeal, generalul Georg Kriegsbaum iniția refacerea sa. O renovare importantă a turnului a avut loc la 1718, pe cheltuiala orăşenilor, care au asigurat procurarea şi transportul celor 150 de care de piatră, a lemnăriei interioare şi a celor 40.000 de bucăţi de şindrilă pentru acoperiş. O ultimă refacere capitală a turnului a fost efectuată în 1890, ocazie cu care au fost înlocuite grinzile interioare, şarpanta şi acoperişul de ţigle.
Turnul şi fragmentul de curtină adiacent acestuia au fost restaurate ori doar consolidate în mai multe rânduri pe parcursul secolului al XX-lea: 1924, 1956/1957-1959, anii ’70, anii ’90. Restaurarea din anii ’50 a vizat înfiinţarea aici a unui muzeu al oraşului, iniţiativă abandonată însă în faza de proiect. Intervenţiile din anii ’70 au presupus o serie de amenajări interioare improprii unui monument istoric – planşee şi scară din beton, iar cele din anii ’90, realizate asupra şarpantei, au afectat sistemul static al acesteia. Din anul 2000, turnul va fi abandonat, devenind adăpost pentru persoane nevoiaşe.
În anul 2006, Turnul Croitorilor, aflat până atunci în administrarea Ministerului Culturii şi Cultelor, este trecut în administrarea Municipiului Cluj-Napoca şi a Consiliului Local. În septembrie 2007, la iniţiativa Ordinului Arhitecţilor din România – Filiala Transilvania, Primăria Municipiului Cluj-Napoca a început un amplu proces de restaurare şi reamenajare, care a fost finalizat în mai 2009.
În urma restaurării, Turnul a primit o nouă funcţiune publică, devenind Centru de Cultură Urbană şi fiind inclus în circuitul turistic. Ca urmare a reorganizării spaţiului interior în vederea noii destinaţii, Turnul Croitorilor este pus la dispoziţia celor interesaţi pentru organizarea unor manifestări expoziţionale, conferinţe, emisiuni media, consultări şi dezbateri publice, lansări de carte, concerte şi alte evenimente culturale. În prezent, administrarea Turnului Croitorilor ca şi obiectiv turistic şi organizarea programului de evenimente în Centrul de Cultură Urbană se realizează prin Serviciul Obiective Culturale al Municipiului Cluj-Napoca.