NATURA PAPER este un atelier mic cu oameni pasionați de hârtia manuală și vechile metode ale tiparului și care reînvie, păstrează şi transmit mai departe tradiția de mai bine de 5 secole a acestui oraș din acest domeniu.
Apărut în Europa în prima parte a secolului al XI-lea, mai întâi în Spania, meșteșugul fabricării hârtiei a pătruns apoi în Italia, în Franța și Germania de unde a fost adus cel mai probabil de coloniștii sași și în Transilvania.
La Cluj-Napoca producţia de hârtie are o tradiţie îndelungată, prima moară fiind atestată din 1564, fiind fondată de preotul şi tipograful Heltai Gáspár. Moara supravieţuieste până la mijlocul secolului XVII fiind însă distrus în decursul asediului oraşului. Dar nu peste mult timp o nouă moară este construită de către călugării iezuiţi în Cluj-Mănăştur în secolul XVIII-lea şi care își va continua activitatea până în secolul XX. Fabrica este mutată pe malul pârâului Nadăş în 1898, la locul unde-şi va desfăşura activitatea până la desfiinţarea din 2008, prima data sub Első Erdélyi Papírlemez Gyár (Prima Fabrică Ardelenească de Mucava) Numele a fost modificat în Mucart în 1962, iar zece ani mai târziu, în 1972, fabrica asigura 23% din producţia de mucava şi peste 40% din producţia de ambalaje a României conform istoricului András Vajda care a redactat istoria acestui important obiectiv economic și industrial al Clujului.
Cum se face hârtia de mână?
Mestesugarii atelierului au învățat secretul realizarii hartiei manuale meșteșugului de la artistul Mátyás László , care a reinviat in Cluj aceasta arta , infiintand impreuna atelierul Natura Paper in 2006 .
Hârtia manuala se realizeaza din celuloza , macinata si tratata , amestecat într-un ciubăr cu apă, până când celuloza se desprinde în mici fibre. Cu o sită intansa pe o rama de lemn , un meșteșugar scoate fiecare coala de hartie unu cate una din amestecul de baza din ciubar . Sita trebuie ținută drept, pentru o obtine o hartie uniforma repetand procedeul de sute de ori pentru a realiza cateva sute de coli . Colile de hartie sunt așezate între foi de pâslă și așezate cu grijă pe presă. Unul dintre meșteșugari ridică un capac greu din metal și îl pune peste stratul de material. Presa scoate apoi apa dintre straturi.. După ce se stoarce de apa apa, straturile de materiale sunt puse cu grijă pe un blat de lemn drept, de pe care se scot foile de hârtie dintre pâslă si colile de hârtie sunt puse la uscat, pe sfori, prinse de cleme.
Metoda de imprimare
Procedeul realizarii hartiei manuale a apărut în China antică aprox. 3000 de ani, iar meșteșugarul Ágostan István ne prezintă principalii pași ai imprimării unei coli de hîrtie manuală, de la faza de așezarea a unui strat de cerneală și imprimare acesteia pe șablon și pănă la presarea acestuia pe hîrtie .
Produse diverse sunt realizate astăzi la atelierul-muzeu Natura Paper care pot reprezenta un frumos cadou sau un suvenir unicat realizat de către oameni pasionați de un meșteșug ce datează de secole.
Produse diverse sunt realizate astăzi la atelierul-muzeu Natura Paper care pot reprezenta un frumos cadou sau un suvenir unicat realizat de către oameni pasionați de un meșteșug ce datează de secole.
Atelierul se poate vizita zilnic de luni până vineri intre orele 9.00 și 17.00 în P-ta Unirii la nr. 10
Atelierul se poate vizita zilnic de luni până vineri intre orele 9.00 și 17.00 în P-ta Unirii la nr. 10 pe baza de programare la office@naturapaper.ro sau 0723155667, 0742175422 .
Texte: foaiatransilvana.ro, monitorulcj.ro, naturapaper.ro
Foto: Dan Tăuțan