Clujul de astăzi s-a ridicat peste straturi succesive de istorie, iar cetățile sale spun povestea transformării orașului de-a lungul secolelor. De la așezarea romană Napoca, întemeiată în urmă cu aproape două milenii, până la fortificațiile medievale și la  cetatea habsburgică de pe Cetățuie, fiecare epocă și-a lăsat amprenta asupra identității orașului.

Astăzi, urmele acestor fortificații nu sunt doar vestigii ale trecutului, ci adevărate repere ale orașului.

Napoca a fost un important oraș roman întemeiat în provincia Dacia, pe teritoriul actual al municipiului Cluj-Napoca. Așezarea s-a dezvoltat în apropierea unui castru militar și a devenit, în timpul împăratului Hadrian, municipiu, iar mai târziu, probabil sub Marcus Aurelius, colonie romană.

Orașul era un centru administrativ, comercial și militar important în Dacia Porolissensis. Avea străzi pavate, clădiri publice, temple, locuințe și instalații de alimentare cu apă. Locuitorii săi erau romani, militari, negustori și populații locale romanizate.

Cetatea romană Napoca era o așezare fortificată și un important centru urban al provinciei romane Dacia. Se afla pe teritoriul actual al orașului Cluj-Napoca și s-a dezvoltat în apropierea unui castru militar. Aceasta se întindea pe o suprafață de cca. 8 hectare si era amplasat pe teritoriul actual al Clujului in zona Pieței Muzeului de astăzi.

Orașul era apărat de un zid de incintă construit în perioada secolelor al II-lea–al III-lea d.Hr. Un segment important este zidul de nord al incintei orașului roman, orientat est–vest. Acesta a fost construit pe straturi aluvionare situate la o adâncime cuprinsă între 2,70 și 4,00 metri sub nivelul actual al terenului.

Zidul era realizat în tehnica romană opus quadratum, folosindu-se blocuri masive de piatră, atent fasonate și așezate unele peste altele, fără mortar sau alt liant. Fundația avea o lățime de aproximativ 2,20 metri, iar partea superioară păstrată — elevația originală — avea o lățime de 1,80 metri. Dimensiunile și modul de construcție demonstrează caracterul solid și defensiv al fortificației.

În interiorul cetății se găseau străzi organizate după model roman, clădiri publice, locuințe, temple, ateliere și spații comerciale. Napoca dispunea probabil și de sisteme de alimentare cu apă și de canalizare. Orașul a devenit municipiu în timpul împăratului Hadrian, iar mai târziu a primit rangul de colonie romană.

După retragerea administrației romane din Dacia, în anul 271, Napoca și-a pierdut treptat importanța, însă vestigiile sale stau la baza dezvoltării ulterioare a orașului Cluj-Napoca. Astăzi, ruinele și obiectele descoperite oferă informații despre viața urbană din perioada romană.

Cele mai vechi urme ale unei fortificații medievale pe teritoriul Clujului sunt plasate de istorici în zona actualului cartier Mănăștur (pe Dealul Calvaria). Aici a existat un castrum (probabil o așezare fortificată din pământ și lemn) datat în secolele IX-X, cunoscut sub numele de Castrum Clus. Această fortificație era de dimensiuni reduse și servea drept centru administrativ și de apărare înainte de formarea orașului medieval propriu-zis în vatra actuală.

Istoria Bisericii Calvaria începe în jurul secolului al XI-lea și este strâns legată de trei obiective importante: biserica, cetatea și mănăstirea, nu neapărat în această ordine. Biserica este situată pe un platou unde au fost ridicate unele dintre primele construcții din zona Clujului și care a reprezentat, totodată, centrul comitatului Clus. Existența acestui centru este atestată de un document din anul 1173, în care este menționat Toma, comite de Cluj. Și astăzi, zona se află la o înălțime de unde poate fi dominat întregul cartier Mănăștur, însă, în urmă cu aproximativ o mie de ani, diferența de nivel era și mai accentuată.

Locuitorii de atunci au construit palisade și fortificații. Valul de pământ care proteja așezarea atingea aproximativ 16 metri și se întindea pe laturile de sud, est și vest. Partea de nord nu necesita o protecție suplimentară, deoarece era apărată în mod natural de o colină. În plus, mlaștinile din împrejurimi completau sistemul defensiv natural al zonei.

Prima incintă fortificată a orașului (Cetatea Veche)

„Cetatea veche” a Clujului s-a format între secolele al XI-lea și al XII-lea, în colțul de nord-vest al fostei fortificații romane Napoca. După o perioadă scurtă, fortificația a fost distrusă în urma invaziilor tătare, însă a fost reconstruită în jurul anului 1260, iar așezarea din apropiere a fost repopulată.

Potrivit cercetătorilor, satul se întindea probabil pe locul actualei Piețe a Unirii, în jurul bisericii care a precedat actuala biserică Sfântul Mihail. Fortificația ocupa zona delimitată de Canalul Morii, capătul loturilor de pe latura vestică a străzii Regele Ferdinand, extremitățile nordice ale parcelelor din Piața Unirii și de pe strada Memorandumului, precum și spațiul dintre străzile Emil Isac și Paul Chinezu.

Cetatea era construită din blocuri masive de calcar și avea, la colțuri, turnuri interioare dreptunghiulare. Accesul se făcea prin două porți: una în partea de nord, numită Poarta Străzii Apei, aflată în dreptul actualei străzi Roosevelt, iar cealaltă, probabil, la capătul sudic al piațetei din fața casei în care s-a născut regele Matia Corvin.

La câteva zeci de metri de această piațetă se află încă singurul turn de apărare păstrat din prima incintă fortificată a orașului. Timp de secole, aici a funcționat închisoarea Clujului, iar mai târziu, pentru câțiva ani, a fost amenajat un muzeu de speologie.

Este singura parte a primei incinte de apărare care s-a păstrat până în prezent. Din cea de-a doua incintă, construită aproximativ două secole mai târziu, se mai păstrează trei bastioane și o bună parte din zidul de apărare sudic. Este singura parte a primei incinte de apărare care s-a păstrat până în prezent. Din cea de-a doua incintă, construită aproximativ două secole mai târziu, se mai păstrează trei bastioane și o bună parte din zidul de apărare sudic.

Cetatea medievală a Clujului

A doua incintă fortificată a Clujului a început să fie construită în anul 1405, după privilegiul acordat orașului de regele Sigismund de Luxemburg. Prin acest document, clujenii au primit dreptul de a ridica o fortificație mult mai întinsă, care acoperea aproximativ 45 de hectare.

Construcția a fost consolidată în secolele al XV-lea și al XVI-lea cu aproximativ 20 de turnuri și bastioane. Cele mai importante erau amplasate în dreptul principalelor porți de intrare în oraș și aveau rolul de a proteja locuitorii și punctele de acces.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, majoritatea acestor fortificații au fost demolate de administrația orașului, deoarece zidurile și turnurile împiedicau modernizarea și extinderea rețelei stradale. Astăzi, Bastionul Croitorilor, Turnul Pompierilor și câteva fragmente de zid sunt printre cele mai importante vestigii ale celei de-a doua incinte fortificate.

Care au fost cele mai importante turnuri:

Turnul Porţii Podului, a fost situat în dreptul actualei Poşte Centrale (str. Regele Ferdinand) și străjuia poarta de nord a oraşului şi podurile peste Canalul Morii şi peste Someş. Era administrat şi apărat de breasla lăcătuşilor. Ridicat în secolul al XV-lea, turnul a fost demolat în anul 1868.

Turnul Porţii Ungureşti era situat în zona Palatului Prefecturii şi străjuia principala poartă de est a Clujului. A fost administrat de breasla dogarilor, fiind ridicat în secolul al XV-lea şi a supravieţuit până în anul 1872.

Puternic fortificate şi foarte bine întreţinute erau, de asemenea, turnurile care străjuiau colţurile incintei fortificate, cele mai expuse în caz de asediu. Dacă turnul de sud-est, al Croitorilor, a supravieţuit până astăzi, nu la fel s-a întâmplat, din păcate, cu Turnul Aurarilor (sau al Prafului de Puşcă), situat pe locul magazinului care se ridică astăzi la intersecţia străzilor Gheorghe Bariţiu şi Emil Isac. În schimb, nivelul inferior al Turnului Pielarilor, care străjuia colţul de sud-vest al oraşului, se păstrează şi astăzi, putând fi văzut pe str. Fortăreţei şi în curtea clădirii corespondente de pe str. Avram Iancu.

Turnul Croitorilor a fost ridicat pe parcursul secolului al XV-lea, fiind situat într-unul dintre cele mai expuse puncte ale sistemului de fortificare al oraşului. Turnul a fost menţionat pentru prima dată în anul 1475, în timpul domniei regelui Matia Corvin, dată la care întreţinerea şi apărarea sa erau deja atribuite breslei croitorilor.
De-a lungul timpului, Turnul Croitorilor a avut un rol defensiv important în confruntările armate, fiind luat cu asalt de mai multe ori de către trupele care îşi disputau stăpânirea Transilvaniei. Turnul şi fragmentul de curtină adiacent acestuia au fost restaurate ori doar consolidate în mai multe rânduri pe parcursul secolelor.

Turnul Pompierilor inițial a purtat denumirea de “Poarta Mică din ulița Săpunului”. Respectiva poartă a supraviețuit deoarece în secolul al XIX-lea a fost înălțată și folosită până la începutul secolului al XX-lea de pompieri pentru supravegherea orașului, de aici provenind și numele actual: Turnul Pompierilor. Acesta a făcut obiectul mai multor proiecte de amenajare şi introducere în circuitul turistic al oraşului. Astfel, în anii ‘80, s-a intenţionat amenajarea acestuia ca muzeu al astronomiei şi a fost construită o cupolă de sticlă, iar mai apoi a funcţionat, pentru o scurtă perioadă, ca şi muzeu al pompierilor, astazi este un centru de cultură urbană.

Complexul sistem defensiv al cetății era alcătuit din zidul principal, un șanț și galerii sau tuneluri subterane din piatră, menite să împiedice inamicul să sape pe sub fortificații. Pe trei laturi ale orașului, pe partea opusă a șanțului, se afla un al doilea zid, mai scund decât zidul principal. În fața acestuia era săpat un alt șanț, destinat menținerii asediatorilor la distanță. Pe laturile cele mai vulnerabile — estică, sudică și vestică — au fost construite ziduri mai joase și mai multe turnuri de apărare, cele mai bine fortificate erau cele două barbacane ridicate în fața porților principale ale orașului: Poarta Mănășturului și Poarta de Mijloc.

Cetățuia – fortificația hasburgică

Situată la nord de centrul istoric la o altitudine de 405 m, Cetățuia are aspectul unui platou. Ea a fost construită în secolul al XVIII lea de catre habsburgi, fiind prima fortificație de tip Vauban din Transilvania.

Proiectul Cetățuii Clujului a fost realizat de inginerul militar italian Giovanni Morando Visconti în anul 1712 și reprezintă un plan pentagonal neregulat dotat pe laturile de vest, est si nord – mai usor accesibile – cu o serie de lucrări avansate de fortificație: bastioane și o redută, care adăpostea clădiri administrative, garnizoana și depozitul de armament.

La exterior era înconjurată cu un val de pamânt si pe anumite porțiuni, de un sanț sec. Cetăţuia ar fi comunicat cu incinta
medievală a oraşului, urmând a fi legate printr-un zid situat pe laturile de est şi de vest. Fortificaţia avea rol de protecţie, de control asupra oraşului, dar şi acela de închisoare, mai ales în timpul Revoluţiei de la 1848. Din fortificaţie s-au mai păstrat o parte din ziduri, câteva clădiri, două porţi, iar pe locul redutei a fost ridicat Turnul Paraşutiştilor. Legatura directă cu orașul se realiza pe podul acoperit al nemților care astăzi nu mai există.
 

Imagini realizate sau colorate cu ajutorul inteligenței artificale.