Operă în patru acte pe un libret de Antonio Ghislanzoni, după o poveste de Auguste Mariette
Vârsta recomandată: 12+
La sfârșitul anilor 1860, Giuseppe Verdi s-a confruntat cu dificultăți tot mai mari în găsirea unor librete adecvate pentru noile sale creații. Un colaborator deosebit de activ în acest proces a fost libretistul și impresarul francez Camille Du Locle, alături de care Verdi lucrase anterior în realizarea operei Don Carlos. Du Locle i-a furnizat compozitorului o serie de sugestii tematice, pornind de la subiecte comice, care ar fi continuat tradiția inaugurată de Un ballo in maschera, până la teme grandioase, susceptibile de a fi adaptate pentru tipul grand opera.
Un moment decisiv s-a produs la începutul anului 1870, când Du Locle i-a prezentat lui Verdi un scenariu realizat de arheologul și egiptologul Auguste Mariette, bazat pe o poveste fictivă plasată în Egiptul antic. Deși cu un an înainte Verdi refuzase să compună un imn inaugural pentru festivitățile de deschidere a Canalului Suez, el a acceptat această nouă propunere destinată inaugurării noului Teatru de Operă din Cairo. În vederea redactării libretului, Verdi l-a desemnat pe Antonio Ghislanzoni, cu care colaborase anterior la revizuirea operei La forza del destino.
Procesul de creație al operei a continuat pe parcursul anului 1870, iar Verdi a exercitat, ca de obicei, un control strict asupra conceperii libretului, intervenind chiar și în aspecte de detaliu, precum lungimea versurilor și formularea acestora. În cele din urmă, Aida a avut premiera la Cairo la sfârșitul anului 1871, sub conducerea dirijorului Giovanni Bottesini. Distribuția i-a inclus pe Eleonora Grossi (Amneris), Antonietta Anastasi-Pozzoni (Aida), Pietro Mongini (Radames) și Francesco Steller (Amonasro), iar spectacolul s-a bucurat de un succes considerabil.
Ulterior, Verdi a acordat o atenție deosebită premierei italiene, desfășurate la Teatro alla Scala din Milano. Acesta a efectuat mici modificări în partitură și a supervizat cu minuțiozitate repetițiile unei distribuții atent selecționate. Această a doua reprezentație, dirijată de Franco Faccio, a avut loc pe 8 februarie 1872 și i-a avut în distribuție pe Maria Waldmann (Amneris), Teresa Stolz (Aida), Giuseppe Fancelli (Radames) și Francesco Pandolfini (Amonasro).
Deși spectacolul a fost primit cu entuziasm de public, anumite voci critice au semnalat prezența unor pasaje considerate convenționale sau demodate. Din acest motiv, Verdi a manifestat rezerve în ceea ce privește organizarea unor noi reprezentații în Italia, insistând asupra necesității unei montări riguroase. Totuși, începând cu anul 1870, Aida s-a impus definitiv în repertoriul operistic internațional, statut pe care îl păstrează până în prezent.
Subiectul lucrării integrează teme romantice – precum cea a luptei pentru libertate sau a iubirii care sfidează moartea. Acțiunea însă – care îi are în centru pe sclava Aida (în realitate, prințesă etiopiană) și pe viteazul Radames, păstrându-și dragostea în ciuda continuelor amenințări de natură politică și a geloziei prințesei Amneris – se petrece, de această dată, în ambianța exotică a Egiptului antic.
Această premieră reprezintă nu doar un moment artistic deosebit, ci și o încununare mult așteptată a activității artistice, având în vedere că, din cauza contextului pandemic, producția aniversară planificată pentru anul 2020 – anul în care Opera a celebrat Centenarul său ca prima instituție lirică înființată în România – nu a putut fi realizată la acea vreme.
Spectacolul este interpretat în limba italiană cu supratitrare în limba română.
Spectacolul are trei pauze şi se încheie în jurul orei 22:00.