VISIT CLUJ
1 € = 4.9488 lei
-5°C

Clujul devine rapid leagănul culturii berii artizanale din România. Și ne-ar plăcea să vă prezentăm o variantă cum puteți să experimentați acest oraș seducător și complex prin intermediul berii artizanale.

Clujul și berea
În 1878, se construia la Cluj, la marginea orașului, fabrica de bere Ursus. Aceasta a devenit rapid un simbol puternic pentru comunitate și un lider al producției de bere din Transilvania și un adevărat brand național.


Povestea fabricii de bere durează mai bine de un secol, până în 2011, când își încetează activitatea de producție deoarece între timp orașul s-a dezvoltat iar amplasamentul acesteia a devenit tot mai central. Însă clădirea istorică avea să-și schimbe parțial destinația devenind restaurant și din anul 2019 o fabrică nou-nouță de bere artizanală, adaptată cerințelor de craft – Berăria Artizanală Bârlog

Cei mai mulți turiști care vizitează Clujul vor să guste o bere locală de aceea noi vă sugerăm cele mai renumite beri artizanale produse în zona Cluj-Napoca:

Berea artizanală Bârlog cu produsele:


Legenda lui Matei Corvin. Cluj craft lager, culoare galben-cupru, cu hamei floral-picant aromat

Enigma lui Negru Vodă. Porter black, negru opac, cu malț caramel, având note de cafea și pâine prăjită

Paloșul lui Ștefan. India pale ale, galben auriu-închis, din cereale-malț, hamei cu note de mango și fructe tropicale
Țeapa lui Vlad. Red ale, roșu cupru, cu malț caramel, ierbos

Turul fabricii de bere artizanală Bârlog reprezintă o experiență atât prin incursiunea în procesul de fabricație cât și prin gustul, mirosul și aspectul berilor.
Rezervă un tur aici – 0745 159 316

Berăria artizanală Kutuma care produce din anul 2017 peste 10 tipuri, cu arome de flori, fructe, ciocolată, caramel și denumiri ca Zăbavă, Jargon, Zarvă, Dambla, Ortu’ Popii

Bere a la Cluj produce cele 12 tipuri de bere artizanală și au denumiri cosmice: Phaza Lunii, Kronos, Pitica Roșie, Cosmobaut, Gaura Neagră.

Hophead Brewing a fost primul brand de bere artizanală din Cluj-Napoca în 2013 și produceau la început mai ales bere Ale, iar apoi au introdus cu malț prăjit cu aromă de biscuit, bere neagră cu gust de cafea, pale ale englezesc și diverse fructe. Aceștia produc 35 de sortimente dintre care cele mai cunoscute sunt Saison, DDH Pale Ale, 6 Pack, Siesta- Chocolate Porter

Blackout Brewing al cărui brand de bere artizanală este Clusa și are mai multe sortimente de IPA, Pale Ale, Cream Ale, Vienna Lager și Hell Lager

Propaganda Brewery produce bere artizanală cu sortimente de Imperial Stout, Russian Imperial Stout cu arome de cacao, vanilie și cafea, American Amber cu 6,3% alcool și un Imperial Milk Stout făcut în colaborare cu Blackout Brewing care conține cacao, cafea și alune de pădure.

Klausen Burger una dintre cele mai vechi berării artizanale din Cluj-Napoca produce bere pasteurizată și se păstrează în permanență la o temperatură de 2°C. Locația include un restaurant și un sky-bar, în complexul Central.

Vă invităm să descoperiți preferata voastră!

 

Sursa text: transilvaniabusiness.ro

Sursa foto: Radu Pădurean