Istoria orașului din inima Transilvaniei

Deși a suportat un puternic regres din cauza năvălirilor barbare care au urmat retragerii romanilor (în 271), în Evul Mediu orașul a cunoscut o civilizație înfloritoare, însoțită de o excepțională acumulare de valori economice, artistice și culturale care au justificat atribuirea și consolidarea unui supranume cu care pușine orașe se puteau mândri: acela de „oraș-comoară”. Privilegiile acordate de către regele Carol Robert de Anjou, din 1316, i-au conferit statutul de «oraș (liber) regal», printre cele mai importante privilegii numărându-se: dreptul de a avea administrație proprie, dreptul de judecată, dreptul de a desfășura schimburi comerciale, dreptul de a ridica biserici și cimitire s.a. În 1405, regele Sigismund de Luxemburg a conferit noi privilegii orașului, printre care și cel de extindere a incintei fortificate.

Orașul a mai beneficiat și de protecția specială din partea unui alt mare rege, clujean prin naștere: Mathias Corvinus (1458-1490). Domnia sa este legată de finalizarea, refacerea sau începerea construcției câtorva dintre cele mai reprezentative monumente ale orașului – finalizarea bisericii Sf. Mihail (în preajma anului 1480) și completarea incintei fortificate a orașului prin ridicarea în preajma anului 1475 a Turnului Croitorilor. Cea mai importantă ctitorie clujeana a lui Matia a fost biserica franciscanilor minoriți (în prezent reformată) de pe strada Lupilor (astăzi M. Kogalniceanu), finanțată printr-o consistentă donație regală, a cărei construcție a început în 1486.

Prima incinta fortificată a orașului medieval a fost ridicată după invazia tătara din 1241 și după actul regal din 1316, cuprinzând un teritoriu de aproximativ 7 hectare cu centrul în actuala Piața a Muzeului. Turnul din colțul sud-estic, denumit al Pietrarilor de la breasla care îl administra, era folosit și ca temniță. A doua incinta fortificata avea dimensiuni mult mai ample, cuprinzand între ziduri aproximativ 45 de hectare. În secolul al XV-lea erau menționate 18 bastioane și turnuri în colțurile cetații, la porțile orașului sau intermediar (Turnul Podului, Turnul Manastirii, Turnul Croitorilor etc.), Clujul fiind descris de autorii umaniști ca un “oraș comercial mare și bogat, bine clădit, cu puternice și străvechi ziduri și numeroase turnuri” (Giovanandrea Gromo).

Între 1713-1716, pe Dealul Cetațuia a fost construita de austrieci o garnizoană a orașului realizată în sistem Vauban. În interiorul cetății a fost executat în 1849, de către autoritățile maghiare, istoricul și gânditorul german Stephan Ludwig Roth, participant la Revoluția din 1848. Declarată monument istoric, Cetățuia oferă vizitatorilor și o frumoasă perspectivă asupra orașului.

Deși a suportat un puternic regres din cauza năvălirilor barbare care au urmat retragerii romanilor (în 271), în Evul Mediu orașul a cunoscut o civilizație înfloritoare, însoțită de o excepțională acumulare de valori economice, artistice și culturale care au justificat atribuirea și consolidarea unui supranume cu care pușine orașe se puteau mândri: acela de „oraș-comoară”. Privilegiile acordate de către regele Carol Robert de Anjou, din 1316, i-au conferit statutul de «oraș (liber) regal», printre cele mai importante privilegii numărându-se: dreptul de a avea administrație proprie, dreptul de judecată, dreptul de a desfășura schimburi comerciale, dreptul de a ridica biserici și cimitire s.a. În 1405, regele Sigismund de Luxemburg a conferit noi privilegii orașului, printre care și cel de extindere a incintei fortificate.

Orașul a mai beneficiat și de protectia specială din partea unui alt mare rege, clujean prin naștere: Mathias Corvinus (1458-1490). Domnia sa este legată de finalizarea, refacerea sau începerea construcției câtorva dintre cele mai reprezentative monumente ale orasului – finalizarea bisericii Sf. Mihail (în preajma anului 1480) și completarea incintei fortificate a orașului prin ridicarea în preajma anului 1475 a Turnului Croitorilor. Cea mai importantă ctitorie clujeana a lui Mathias a fost biserica franciscanilor minoriți (în prezent reformată) de pe strada Lupilor (astăzi M. Kogălniceanu), finanțată printr-o consistentă donație regală, a cărei construcție a început în 1486.

În perioada dualismului austro-ungar, deși impactul politic a fost unul negativ, Clujul a cunoscut o dezvoltare urbanistică deosebită, cu numeroase și benefice influențe apusene. Demersul de afirmare ca națiune a românilor care a culminat cu perioada pașoptistă și memorandistă (Revoluția de la 1848 și redactarea Memorandumului), s-a desăvârșit odată cu unirea Transilvaniei cu România.

Astăzi, municipiul Cluj-Napoca este reședința județului Cluj și capitala spirituală și economică a Transilvaniei, un puternic centru universitar și medical, un pol al diversității și multiculturalismului, unde trecutul, prezentul și viitorul reprezintă suma identității și specificității locale. În Protocoalele din secolul al XVI-lea ale orașului Cluj, păstrate aproape în totalitate la Direcția Județeana Cluj a Arhivelor Naționale, cetățeanul clujean este considerat cu mândrie „acela care îsi iubește patria” iar „Republica este numele orașului întreg, pentru care noi suntem datori să murim și să-i oferim totul, să-i dăm și să-i consacrăm tot ce e al nostru”.

Clujul–„orașul comoara” era considerat așadar o republică urbană, o patrie pentru locuitorii săi, în care organizarea administrației municipale, repartizarea corecta a impozitelor, ordinea internă sau dezvoltarea urbanistică erau, de cele mai multe ori, mai importante decât evenimentele europene sau politica principiilor. Deși vorbeau limbi diferite, clujenii au știut să trăiască, să se accepte, să conviețuiască și să își respecte reciproc valorile, într-un oraș care nu a aparținut niciodată unei singure etnii, unei singure confesiuni sau unei singure categorii sociale. Astfel, cea mai valoroasă și durabilă bogăție a „orașului-comoară” este, de fapt, această remarcabilă artă a conviețuirii.