VISIT CLUJ
1 € = 4.9488 lei
2°C

Sezonul de iarnă îngheață întreg peisajul din Inima Transilvaniei, cele mai reci zone ale orașului sunt vestul și estul (cartierul Grigorescu, respectiv Mărăști și Someșeni), datorită poziționării în valea Someșului Mic, spre deosebire de cartierele mai înalte, Bună Ziua, Zorilor sau Gruia care au parte de temperaturi mai blânde.

 

Totodată, iarna îmbracă întregul oraș în straie de sărbătoare prin ghirlandele de lumini, pomii împodobiți și parcurile frumos decorate care compun un peisaj de poveste. 

 

Prezența anotimpului rece creează diferite experiențe demne de încercat pentru toți cei care vor să aibă parte de voie bună. Vă propunem următoarele experiențe demne de încercat în Inima Transilvaniei:

Sesiunile foto – Chiar dacă ești fotograf sau hobby-ul tău este fotografia, ești turist pentru o zi sau vrei să captezi un moment din plimbarea prin centrul orașului Clujul are niște străzi aparte care îți vor face pozele mult mai atractive, spre exemplu, străzile Regele Ferdinand, Napoca, Bulevardul Eroilor, Mihail Kogălniceanu, Emil Isac, Horea sau Nicolae Titulescu din cartierul Gheorgheni.

 

Actele caritabile – Pentru ca dar din dar se face rai și pentru ca Moș Crăciun vine la fiecare, sezonul de iarnă este unul dintre cele mai potrivite momente pentru a obișnui să facem acte caritabile, să ajutăm oamenii în vârstă din azile, familiile cu venituri mici sau copiii din plasamente.

 

Evenimente – Clujul este un oraș în plină dezvoltare, însă diversitatea evenimentelor a fost stopată de apariția și evoluția cazurilor de Coronavirus.  

 

Pârtiile de schi – Pentru cei pasionați de schi sau pentru cei care vor să încerce acest sport, în zona Clujului clujenii se pot distra în sezonul rece mai aproape de casă. La numai câțiva kilometri de aglomerația urbană, cei care iubesc zăpada pot să se dea cu săniuța sau să schieze în următoarele locații:

Pârtia Feleacu

Distanța: la 12 kilometri de Cluj

Pârtie: albastră cu grad mic de dificultate, 765 m lungime, 98 m diferență de nivel

Dotări: teleschi (fără telescaun), 9 tunuri de zăpadă artificială, ratrac, centru de închiriere echipament, nocturnă, banda pentru începători, tubing.

Mărișel Ski & Snowboard Resort

Distanța: la 50 kilometri de Cluj

Pârtii: 4 pârtii (de dificultate albastră, roșie, neagră) + 1 pârtie pentru sanie;

Dotări: două instalații teleschi, o instalație telescaun de 4 persoane, nocturnă, zăpadă artificială, parcare amenajată (500 locuri).

Pârtia de Schi Muntele Băișorii

Distanța: la 55 kilometri de Cluj

Dotări: Deține unul dintre cele mai lungi teleskiuri din România, 1035 m; iluminat nocturn. Fără telescaun.

Pârtia Băișoara Mare: pârtie roșie cu grad de dificultate mediu, 1200 m lungime, înclinație 17%, diferență de nivel 200 m.

Buscat Resort

Distanța: la 60 kilometri de Cluj

Dotări: telescaun pentru două persoane, tunuri de zăpadă, apres-ski, centru de închiriere echipament, parcare amenajată (200 locuri).

Pârtii: Pârtia Buscat 1 (albastră, dificultate mică, 1300 m), Pârtia Buscat 2 (roșie, dificultate medie, 800 m), Pârtia Buscat 3 (neagră, dificultate ridicată, 900 m).