VISIT CLUJ
1 € = 4.9488 lei
-3°C
Arome de portocale, cuișoare și scorțișoară sosesc de îndată la sărbătoarea mult dorită și iubită din an.
Colindele și cântecele de Crăciun încep să se audă, iar poveștile, surprizele și cadourile bat la ușă. „It’s the most wonderful time of the year”, vorba ardeleanului. Așadar, hai să lăsăm deoparte stresul și grijile care ne-au ținut în priză tot anul și să ne zen-ificăm. Măcar acum, la final de an. Ai idee despre ce vorbim aici? Dacă nu, te anunțăm că e vorba fix despre Târgul de Crăciun!
Din 18 noiembrie și până în 31 decembrie, Piața Unirii din Cluj va fi gazda relaxării, a luminițelor, veseliei, zâmbetelor, cadourilor, cântecelor, colindelor și a poveștilor la gura sobei. După un an lung și plin, te invităm cu copii, bunici, prieteni, să te relaxezi. Da, chiar meriți să te distrezi și să ai parte de zeci și zeci de experiențe de neratat.

Energie verde la Târgul de Crăciun din Cluj: panouri solare pentru un eveniment sustenabil 

Târgul de Crăciun și Primăria Cluj-Napoca, în parteneriat cu dezvoltatorii de proiecte solare mari Parapet.ro, fac primii pași pentru reducerea consumului de energie în cadrul unui eveniment public, prin montarea de panouri solare pe căsuțele existente în târg.

Energia regenerabilă produsă astfel scade costurile târgului, care cu timpul va deveni un eveniment sustenabil din punct de vedere al eficienței energetice.

𝐈𝐚𝐭𝐚̆ 𝐜e vei găsi în târg:
CONCERTE: ne pregătim pentru 45 de zile de concerte în Piața Unirii. Îți zicem și câteva nume care vor urca pe scenă: Voltaj, Direcția 5, Alexandra Ușurelu, Iuliana Beregoi, Școala de Muzică Voltaj Academy, Școala de Muzică The Beat, Armonia Music. Și muuuulți alții.
TRAMVAIUL LUI MOȘ CRĂCIUN: daa, anul acesta revine tramvaiul Moșului, o călătorie oferită de ING Bank și Compania de Transport Public. După-amiaza și seara, pe linia 101, Gară – Bucium.
CĂSUȚA LUI MOȘ CRĂCIUN: un loc de poveste în care acum chiar ai ocazia să intri și să faci poze memorabile. Din 1 decembrie și până pe 23 cei mici vor meșteri o mulțime de lucrușoare împreună cu echipa Golden Party. Căsuța este un cadou oferit de Nagarro și e îmbodobită de Nobila Casa și spiridușii Moșului.
CUTIA DE SCRISORI A LUI MOȘ CRĂCIUN: în târg vei găsi cutia cu scrisori, în așteptarea micilor sau marilor dorințe.
ROATA PANORAMICĂ: hai sus, sus, sus, să admiri zona centrală a Clujului de la o înălțime de 30 de metri.
CARUSELUL nu lipsește nici el în acest an de la târg
BUNĂTĂȚI: 86 de căsuțe cu bunătăți și cadouri de la producători locali
POVEȘTILE LA GURA SOBEI: În fiecare duminică de la ora 18:00 ne vedem în jurul sobei la teatru de păpuși, împreună cu Urbannect și Magic Puppet, fix lângă brad, în Piața Unirii.
RADIOUL RĂCNETUL LUI RUDOLF: îl poți asculta online, din 15 noiembrie, iar la Târgul de Crăciun pe toată durata târgului
POVEȘTILE OAMENI MICI ȘI MARI: în fiecare seară, de la ora 21:00, pe pagina de Facebook a Târgului de Crăciun, te invităm la poveste, oferită de Oameni Mici și Mari.
PERSONAJE DE POVESTE: pssst, e chiar secret ce scriem aici, dar la târg avem informații pe surse că vor veni Minnie si Mickey Mouse, Pluto si Goofy, Leul Alex si Girafa Melman, Olaf si Pinguinii. Plus doi moși, Crăciun și Nicolae. Vom garnisi totul cu animații stradale oferite de Golden Party.
AMR-ul Târgului: în fiecare zi pe poarta dinspre Bulevardul Eroilor vei găsi un mesaj, o provocare a zilei care sigur merită fotografiată și postată.

Programul artistic al Târgului de Crăciun 2022

Vineri, 18 noiembrie

19:00: Deschiderea Târgului de Crăciun și aprinderea iluminatului festiv în Piața Unirii

19:15: Voltaj 

Sâmbătă, 19 noiembrie

20:00: Direcția 5 

Duminică, 20 noiembrie

18:00: Povești la Gura Sobei – “Apolodor”.

19:00: Teatru de păpuși “Ursul Păcălit de vulpe”

20:00: concert Vibes live band

Marți, 22 noiembrie

19:00: High Velocity

Joi, 24 noiembrie

18:00: Blue Ink Jazz Quartet

Vineri, 25 noiembrie

19:00 – 21:00: Școala de muzică Music Hub

Sâmbătă, 26 noiembrie

20:00: Școala de muzică The Beat

21:00: Timothy Kross

Duminică, 27 noiembrie

18:00: Povești la Gura Sobei

19:00: Incubatorul de muzică, invitat special Horațiu Haiduc

20:00: Incubatorul de folclor

20:30 – 22:00: Zestrea Ardealului cu Diana și Ionuț Lupuț, Alexandra Vereș, Mădălina Rus, Iulia Maier și Adrian Socaciu

Miercuri, 30 noiembrie

19:00: Clubul Vedetelor (Muguri de Folclor) – muzică populară și cântece patriotice

Joi, 1 decembrie

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!

Vineri, 2 decembrie

19:00: Școala de muzică Rock Academy

Sâmbătă, 3 decembrie

19:00 – 21:00: Școala de muzică Voltaj Academy

Duminică, 4 decembrie

18:00: Povești la Gura Sobei

19:00: Paul Rad

19:30: Biserica Harul Domnului

Luni, 5 decembrie

17:30: Vine Moș Crăciun în Piața Unirii

19:00: Spectacol muzical Pinocchio

20:00: Iuliana Beregoi

Marți, 6 decembrie

17:30: spectacol cu Majoretele LA LA LOVE

18:00 – 19:30: Grădinița Bambi

Miercuri, 7 decembrie

19:00 – 20:00: concert de colinde Clubul Vedetelor (Muguri de Folclor)

Joi, 8 decembrie

19:00 – 20:00: Corul Oastea Domnului

20:00 – 20:30: Muzică populară și colinde cu Florian Roșan

Vineri, 9 decembrie

19:00 – 19:30: Kids Sing Academy

19:30 – 20:00 : Mădălina Mureșan, Elisabeta Guzu și Lucia Sucală

20:00 – 21:00: Gadjo Dilo

Sâmbătă, 10 decembrie

18:00 – 19:00: Ministar

19:00 – 20:00: Alexandra Ușurelu

20:00 – 21:00: Liceul Octavian Stroia

Duminică, 11 decembrie

18:00: Povești la Gura Sobei

19:00: Semnal M

20:00: Urban Dance Lab și Fit Lab

Marți, 13 decembrie

18:30 – 19:00: Corul de copii Alegria

19:00: Corul Școlii ”Liviu Rebreanu”

Miercuri, 14 decembrie

18:30 – 19:00: Grup Folcloric Flori din Apuseni

19:00: concert de colinde și folclor cu Nicolae Turcu

Joi, 15 decembrie

18:30 – 19:00: Corul Școlii ”Mihai Eminescu”

19:00 – 21:30: Liceul Elf

Vineri, 16 decembrie

18:00 – 19:00: concert de colinde Clubul Vedetelor (Muguri de Folclor)

19:00 – 21:00: Școala Populară de Arte Tudor Jarda

Sâmbătă, 17 decembrie

19:00: Kinds Sing Academy

19:30 – 20:15: Denisa Blaga și Ansamblul Meseșul

Duminică, 18 decembrie

18:00: Povești la Gura Sobei

19:00: Teatru de Păpuși Scufița Roșie

20:00: Corul Sfânta Cecilia a Bisericii Sfântul Mihail

Luni, 19 decembrie

18:30: Denisa Blaga

Marți, 20 decembrie

18:00: spectacol de colinde Societatea PROMUS – Promusica vera, coordonată de Marina și Dorin Simionescu – Incubatorul de Folclor

19:00: spectacol de colinde populare Zestrea Ardealului cu Diana și Ionuț Lupuț, Alexandra Vereș, Mădălina Rus, Iulia Maier și Adrian Socaciu

20:00: Incubatorul de Muzică – spectacol cu cântece de iarnă și muzică ușoară. Invitat special: Horațiu Haiduc

Miercuri, 21 decembrie

19:00: Mugurii Mintului

Joi, 22 decembrie

18:00: Liceul Teologic Baptist Emanuel

Vineri, 23 decembrie

18:00: Povești la Gura Sobei

19:00 – 19:30: Narcisa și Ana Georgeta Balla

19:30: Bianca Botezatu

Sâmbătă, 24 decembrie

Târgul de Crăciun este deschis până la ora 16:00

Duminică, 25 decembrie

19:00: concert colinde de Crăciun cu Maria Golban Șomlea, Mariana Morcan, Florian Roșan, Flavius Pop, Grupul tradițional “Glas transilvan”, coordonator: prof. Claudiu Ciotleuș, “Clubul vedetelor, Muguri de folclor” – coordonator: prof. Săndel Filip.

Târgul de Crăciun are loc din 18 noiembrie 2022 până în 31 decembrie 2022, în Piața Unirii din Cluj, zilnic, de luni până vineri, între orele 11:00-22:00, iar în weekend de la ora 11:00 până la 22:30.
Târgul de Crăciun 2022 te cheamă la relaxare, dans, mișcare, distracție, sărbătoare!
Organizat de: Bigtime Production și Club Arena, cu sprijinul Primăriei Municipiului Cluj-Napoca și Visit Cluj.
Colindat de Europa FM.
Decorat de: ING Bank, Nagarro, Parapet.ro, Iulius Mall, Compexit, Mera Resort, Super Com, Bitstone.
Ne ajută să dăm vestea despre târg până la Polul Nord și înapoi: Europa FM, Radio Infotrafic, Paprika Radio, Radio Iulius, Răcnetul lui Rudolf, Monitorul de Cluj, Ziua de Cluj, Clujul Cultural, Cluj.com, I like Cluj, Cluj4Ever, Inspire Now, European Best Destinations.