De pe dealul Cetăţuii, o cruce imensă veghează asupra orașului de pe Someșul Mic. Operă a arhitectului Virgil Salvanu, ea are o înălţime de circa 23 de metri și o greutate de 60 de tone. Potrivit inscripţiei de la bază, monumentul este închinat „Eroilor Neamului”, cinstind memoria martirilor Revoluţiei de la 1848-1849. Crucea înălţată în vecinătatea hotelului „Belvedere”, a fost dezvelită și sfinţită la 1 Decembrie 1997 de către mitropolitul Bartolomeu Anania și episcopul Gheorghe Guţiu.
Despre Crucea de pe Cetăţuie povestește însuși arhitectul Virgil Salvanu: „Ea are la bază o legendă veche de câteva secole. Povestea spune că în veacul al XVII_lea pe deal era aşezată o cruce care domina oraşul. Mai târziu, pe la mijlocul anilor ’30 ai veacului trecut, un clujean greco-catolic a mers în pelerinaj la Ierusalim, iar la întoar_cere a făcut o altă cruce în locul celei vechi, care avea inscripţii în patru limbi – română, maghiară, germană şi ebraică”.
„Paisprezece ani mai târziu, într-o noapte, crucea s-a prăbuşit, iar părerea unanimă şoptită pe la colţuri era că dispariţia ei este opera comuniştilor. Autorităţile nu erau încântate de acest zvon, mai ales că în acea perioadă greco-catolicismul fusese oprimat. Din acest motiv, s-a decis refacerea crucii prăbuşite, însă prin anii ’60 ai secolului XX, odată cu construcţia Hotelului «Belvedere», urmele ei au fost șterse în totalitate.”