La împlinirea unui veac de la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia de la 1 Decembrie 1918 care a consfinţit Unirea Transilvaniei cu Regatul României, două statui de bronz, în mărime naturală, au flancat treptele monumentale de acces ale Catedralei Mitropolitane Ortodoxe.
Opere ale sculptorilor Alexandru Păsat și Septimiu Jugrestan, statuile, întruchipându-i pe episcopul Nicolae Ivan și pe mitropolitul Bartolomeu Anania, au fost dezvelite în data de 30 noiembrie 2018, în ziua sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României.
Vizavi de episcopal Nicolae Ivan, statuia mitropolitului Bartolomeu Anania, cu Cartea Sfântă în mâna dreaptă, veghează unghiul estic al treptelor monumentale. Pe numele său de mirean Valeriu Anania, a deţinut rangul de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului între 1993 și 2005, în cadrul Mitropoliei Ardealului. Din anul 2006, a devenit primul mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, pe care a înfiinţat-o şi a păstorit-o până la moartea sa, survenită în anul 2011.
Bartolomeu Anania a fost o personalitate de seamă a culturii româneşti, scriitor, dramaturg, poet și traducător. Pentru prodigioasa lui activitate, în noiembrie 2010 a fost ales membru de onoare al Academiei Române.