La aproape patru decenii distanţă de la momentul inaugural, în 1988, peronul din faţa corpului principal al Casei de Cultură a Studenţilor, care asigură accesul spre intrarea principală de onoare, s-a îmbogăţit cu busturile poeţilor Octavian Goga, la est, și George Coșbuc, la vest, amplasate de municipalitatea clujeană.

Poetul, criticul literar, gazetarul şi traducătorul ocazional, a devenit membru titular al Academiei Române în anul 1916. În scurta sa şedere la Cluj, în 1884, Coşbuc s-a înscris la Facultatea de Filosofie și Litere a Universităţii Maghiare, în cadrul căreia funcţiona în vremea aceea și o catedră de Limbă română. După doi ani, în 1886, din pricina dificultăţilor de ordin material şi a stării precare de sănătate, poetul nu mai apare pe listele studenţilor universităţii.

Prieten şi colaborator cu numeroase personalităţi marcante ale timpului, George Coşbuc s-a stins din viaţă în 1918 la Bucureşti, iar ilustrul savant şi istoric Nicolaie Iorga, cel în opinia căruia „poezia lui Coșbuc este de o virtuozitate extraordinară” , a publicat un necrolog.