La câţiva zeci de metri distanţă, pe direcţia vest, privind spre turn și spre parcela plantelor acvatice, șade o femeie încremenită în piatră. Este vorba despre statuia scriitoarei, etnografei și folcloristei Gyarmathine Hory Etelka (1843-1910). Lucrare de o deosebită valoare artistică, operă a sculptorului Szeszak Ferenc, o reprezintă pe cea care și-a dobândit, prin acţiunile sale, renumele de „Marea Doamnă a Călatei”. Născută în comuna Călăţele, la 15, respectiv 65 de kilometri distanţa faţă de Huedin și Cluj, ea s-a preocupat de folclor și etnografie, punând în evidenţă arta populară specifică Călatei, prin expoziţiile pe care le-a organizat la Budapesta, Torino, Paris etc. De asemenea, a fost și un model pentru cei din zonă, prin actele filantropice pe care le-a făcut și prin faptul că a înfiinţat prima cooperativă în care tinerele au putut să deprindă meșteșugul cusutului, tricotatului sau brodatului, prin practicarea căruia să-și poată asigura mijloacele de subzistenţă.