Pădurea, aflată pe unul dintre dealurile ce înconjoară Clujul este faimoasă datorită numeroaselor întâmplări cu strigoi și alte apariții inexplicabile în fotografii și insesizabile cu ochiul liber, cu OZN-uri și senzații auditive ciudate, cu stări anxioase și senzația că ai fi urmărit observate începând cu anii ’60. Printre cele mai frecvente anomalii care au fost semnalate în pădurea Hoia-Baciu de-a lungul timpului sunt problemele cu echipamentele electronice: descărcări rapide ale bateriilor, probleme de localizare sau dificultăţi în configurarea frecvenţelor de sunet pentru înregistrări audio-video.
Această pădure este numită de către vizitatori și localnicii din împrejurimi „Triunghiul Bermudelor din România”. Numită după un cioban dispărut în pădure cu o turmă de 200 de oi, Pădurea Hoia Baciu a intrat în atenția internațională în 1968, când Emil Barnea, tehnician militar, a fotografiat ceea ce el susținea că este un OZN care planează deasupra Poienii Rotunde.