Amenajarea Parcului Central a reprezentat una dintre primele inițiative de remodelare urbană a Clujului de la sfârșitul secolului XIX. Aceasta a vizat asigurarea unei zone de „loisir” în imediata vecinătate a centrului orașului. Terenul ales a fost aşa-numitul Crâng/(Dumbravă) al Furnicilor, aflat pe malul drept al Someșului. Această zonă era frecventată de la începutul secolului XIX de către publicul clujean, meșterul cojocar János Meleg vânzând acolo băuturi și alimente.
În anul 1827, Asociația de Binefacere a Femeilor arendează Crângul pentru amenajarea unui „loc de plimbare” și a unei berării, în baza unui contract încheiat pentru o durată de 12 ani. Prin intermediul acestuia, municipalitatea era solicitată să execute unele lucrări necesare pentru asanarea și consolidarea terenului – o zonă mlăștinoasă, adeseori inundată de apele Someşului.
În anul 1838, la revenirea Guberniului în oraș, se va decide utilizarea sumelor adunate în scopul sărbătoririi acestui eveniment pentru dezvoltarea parcului. Cu acest prilej se va înființa Comisia pentru Locul de Promenadă, formată din personalități ale orașului și va fi angajat grădinarul József Schütz, cu sarcina de a planta, cultiva și curăța parcul.
Parcul propriu-zis a fost fondat oficial în data de 22 aprilie 1838, doi ani mai târziu inginerul Sámuel Hermann fiind solicitat să întocmească proiectul acestuia. Exploatându-se forma neregulată a terenului, s-a realizat o alee triplă longitudinală, cu rol de axă principală a întregii compoziții. Una dintre prevederile proiectului avea în vedere înălțarea cotei terenului. Realizată cu ajutorul materialelor rezultate în urma demolării zidurilor medievale ale orașului, aceasta a permis desecarea întregii zone. Pentru plantarea copacilor de-a lungul aleilor principale s-au realizat gropi care au fost umplute cu material organic rezultat din ararea suprafețelor actualelor piețe Mihai Viteazul, Avram Iancu și Ștefan cel Mare, locuri tradiționale ale târgurilor de animale în epocă.
Comisia Parcului Central a funcționat în perioada 1860-1866. Arhitectul Anton Kagerbauer va fi însărcinat cu proiectarea lacului din interiorul parcului, obiectiv pus în practică în anul 1871.
Următoarea etapă importantă în istoria parcului s-a datorat sărbătorilor prilejuite de Mileniul maghiar. La 1897, în proximitatea lacului se vor amenaja o serie de pavilioane specifice parcurilor vremii: Pavilionul de Patinaj, Chioșcul, Fântâna arteziană și Pavilionul Fanfarei, proiectate de către arhitectul clujean Lajos Pákei. Ultimele trei au format ansamblul Grădinii Centrale, dispus de-a lungul unei axe inspirate de clădirile celebrul palat Sanssouci de la Potsdam.
Dotările aferente parcului au fost completate în anul 1874 prin construirea la extremitatea estică a acestuia a Teatrului de Vară. Construcția realizată după planurile arhitectului Henrik Zimmerman era de fapt un „hangar” din lemn cu funcționare sezonieră, realizat pentru a oferi un sediu estival pentru spectacolele jucate în teatrul care funcționa pe actuala stradă M. Kogălniceanu. La începutul secolului al XX-lea, clădirea din lemn a fost considerată inacceptabilă din punct de vedere funcțional și arhitectural, fiind înlocuită în perioada 1909-1910 de o construcție modernă, proiectată de arhitecții budapestani Géza Markus și Frigyes Spiegel.
În secolul al XX-lea, parcul va beneficia de importante lucrări de modernizare, care au inclus introducerea iluminatului public pe principalele alei și extinderea lacului. Această din urmă modificare va determina izolarea fostului Pavilion de Patinaj pe o insulă.
La 1900, în ideea extinderii spațiului verde al parcului și pe versantul sudic al dealului Citadelei austriece va fi amenajată Promenada Elisabeta. Aceasta a fost proiectată ca o serpentină lungă de 420 m, la mijlocul căreia se găsea o platformă de belvedere. Aici a fost dezvelit în data de 20 august 1902 bustul împărătesei și reginei Elisabeta, operă a lui Alajos Stróbl. Legătura acestei zone cu parcul a fost asigurată prin construirea Podului Elisabeta, o pasarelă metalică de 35 m lungime, construită peste Someș în același an 1902.
În anul 1940 celebrul arhitect Károly Kós a construit în parc un pavilion expozițional destinat activității artiștilor transilvăneni, care astăzi găzduiește atelierele de pictură ale Universității de Artă și Design.
Declarat monument istoric, Parcul Central a fost una dintre primele grădini de folosință publică amenajate în Europa Centrală și de Est. El rămâne în continuare cel mai important loc de promenadă al clujenilor.