Biserica Romano-Catolică „Sfinţii Petru și Pavel”, situată la extremitatea vestică a cartierului Mărăști, este străjuită de o poartă monumentală barocă, realizată în 1747, la cererea parohului Bisericii „Sfântul Mihail”, János Biró. Portalul, realizat în memoria ciumei care bântuise oraşul între 1738-1739, ucigând circa 20% dintre locuitori săi, se vrea a fi o ofrandă adusă sfinţilor protectori.

Iniţial, el a fost amplasat în faţa intrării principale a Bisericii „Sfântul Mihailˮ din actuala Piaţa Unirii. Cu ocazia lucrărilor de sistematizare a pieţei centrale a Clujului, demarată în secolul al XIX-lea, portalul baroc s-a mutat pe actualul amplasament. În schimbul său, Parohia „Sfântul Mihailˮ a fost despăgubită cu terenuri aflate în zona centrală a oraşului, pe care s-au construit ulterior cele două palate ale Statusului Romano-Catolic, situate la deschiderea vestică a străzii Iuliu Maniu.

Monumentul, opera sculptorilor Johann König sau Johann Nachtigall, este împodobit de un grup de șapte statui, avându-l în plan central pe Sfântul Mihail. La dreapta sa, așezaţi în „scară”, se înșiră sfinţii taumaturgi sau anti-pestilenţiali Ioan Nepomouk, Sebastian și Ioan Botezătorul, iar în stânga sunt dispuși Ioan Evanghelistul, Rochus şi Francisc Xavier. Sub Sfântul Mihail, o firidă adăpostește o femeie culcată pe o parte, simbolizând moartea care a bântuit orașul. Statuia își sprijină capul cu mâna dreaptă, iar mâna stângă și-o odihnește pe un craniu uman. Sub firidă, este încrustat anul 1747, anul realizării monumentului.