Statuia „Sfântul Gheorghe ucigând balaurul”

Principalii promotori ai ridicării statuii au fost primarul oraşului Károly Haller şi arheologul Béla Pósta, directorul Colecţiei Numismatice și de Antichități a Societății Muzeului Ardelean. Comitetul constituit pentru coordonarea lucrărilor de ridicare a monumentului a încheiat un contract pentru realizarea copiei cu sculptorul budapestan József Róna, iar lucrările de execuţie ale statuii din bronz au avut loc în atelierele turnătoriei Hazai Műérczöntöde din Budapesta. Realizarea variantei finale a copiei a fost înlesnită de faptul că – în același timp – Comitetul Lucrărilor Publice din Budapesta a comandat o copie a statuii pentru decorarea edificiului Halászbástya din Buda. Folosind acest model, copia clujeană a putut fi turnată cu preţ redus, fiind predată orașului în ziua de 19 octombrie 1903.

Proiectarea postamentului statuii a fost încredințată tânărului arhitect Kálmán Lux, cel care tocmai participa la lucrările de reabilitare a Mănăstirii franciscane din Cluj. Acesta a conceput un postament simplu şi masiv, prevăzut în partea lui superioară cu un decor neogotic. Tot el a proiectat şi gardul din fier forjat al căriu motiv central era o decoraţie cu crinul familiei de Anjou, care a înconjurat iniţial monumentul.

Ceremonia de dezvelire a statuii a avut loc în ziua de 28 septembrie 1904, în mica piaţetă triunghiulară formată la întâlnirea mai multor străzi, în apropierea cartierului Clinicilor recent construite (astăzi Piaţa Lucian Blaga). Peste câţiva ani, în paralel cu modernizarea zonei, aceasta a primit numele de Piața Sf. Gheorghe. În intervalul anilor 1959-1960 piaţa a fost lărgită, devenind patrulateră și fiind înconjurată de noi edificii. Datorită creșterii traficului în zona pieţei, s-a decis mutarea monumentului în faţa bisericii reformate de pe strada M. Kogălniceanu.

Postamentul masiv al monumentului are un plan dreptunghiular alungit, cu colţurile teşite. Registrul superior al acestuia este decorat cu profilaturi de factură medievală. Partea centrală a postamentului este prevăzută cu o inscripţie. Soclul este delimitat în partea sa superioară de o cornişă decorată cu un şir de frunze neogotice cu o plastică accentuată. Cu ocazia mutării monumentului, părții centrale a laturii principale i-a fost adăugată o nouă inscripţie, incizată cu majuscule gotice: A D MCCCLXXIII / HOC OPUS IMAGINI S GEORGII / PER MARTINUM ET GEORGIUM / DE CLUSSENBERCH CONFLATUM / EST (În anul Domnului 1373 această operă a imaginii Sfântului Gheorghe a fost turnată de către Martinus şi Georgius de Clussenberch).

Fraţii Martinus şi Georgius din Cluj au reuşit să prezinte tema luptei Sfântului Gheorghe cu Balaurul într-o compoziţie de o vioiciune surprinzătoare. Sfântul militar, reprezentat călare, își înfige lancea în gura dragonului, care, la rândul său, încearcă să-l muşte de picior, coada sa fiind încolăcită în jurul piciorului calului. Senzaţia de adâncime a spaţiului din jurul celor două figuri principale se datorează mişcării lor răsucite. Figura ecvestră a sfântului este amplasată într-un peisaj stâncos, fiind înconjurată de un decor completat cu elemente vegetale și cu reprezentări ale unor animale (un şarpe, o şopârlă, o broască). Predilecţia pentru o reprezentare plastică detaliată se poate observa atât în cazul diferitelor elemente componente ale peisajului, cât şi pe suprafeţele atent lucrate ale decoraţiilor armurii cavalerului și ale harnaşamentului calului.

Literatura de specialitate apreciază că o parte a motivelor care au inspirat realizarea statuii provin din pictura aulică a vremii, reprezentarea plastică fiind percepută ca o întruchipare a cavalerului ideal. Datorită faptului că cele mai apropiate analogii ale statuii Sf. Gheorghe sunt reprezentate de statuile din bronz ale Domului din Orvieto, s-a acreditat ideea că excelenta tehnică a turnării bronzului a fost perfecţionată de către fraţii clujeni probabil pe parcursul unei perioade italiene. Alături de valenţele sale estetice, importanţa capodoperei realizate de către frații Martinus şi Georgius din Cluj se datorează în primul rând faptului că aceasta reprezintă unul dintre rarele exemple de statui ecvestre din epocă. Utilizarea tehnicii cerii pierdute pentru turnarea unor statui aproape de mărimea naturală, s-a constituit de asemenea într-o inițiativă excepțională a timpului. Împreună cu statuia ecvestră a Sfântului Rege Ladislau – amplasată inițial în faţa Catedralei din Oradea şi distrusă de către turci după ocuparea cetăţii (1660) – statuia Sfântului Gheorghe ucigând Balaurul reprezintă una dintre capodoperele meşterilor clujeni şi totodată una dintre cele mai importante opere ale sculpturii goticului târziu central-european.