La vest de Institutul Oncologic Prof. Dr. „Ion Chiricuţă”, la numărul 4 al străzii Louis Pasteur, stradă paralelă cu Republicii, în curtea Institutului de Sănătate publică „Prof. Dr. Iuliu Moldovan”, din anul 2002 se află bustul lui Woodrow Wilson (1856-1924), cel de-al douăzeci și optulea președinte al Statelor Unite ale Americii. Artizan al păcii care a urmat primei conflagraţii mondiale, bazat pe „Dreptul popoarelor de a dispune de ele însele” creionat în cele „Paisprezece puncte” susţinute la Conferinţa de Pace de la Paris din 1919, Woodrow Wilson este, potrivit inscripţiei bilingve de pe soclul bustului său, „o imagine europeană a unui erou al libertăţii şi democraţiei în lume, care a contribuit la făurirea României Mari şi la viitorul unei Europe drepte şi unite”.