VISIT CLUJ
1 € = 4.9488 lei
27°C

Teatrele din Cluj-Napoca reprezintă cele mai importante instituții teatrale din Transilvania și unele dintre cele mai prestigioase din țară.

Istoria teatrului clujean este de peste 2oo de ani, primul teatru orășenesc din Cluj-Napoca datează încă din anul 1821 și a funcționat pe locul clădirii “Casa Universitarilor”.

”La Cluj exista un prim teatru, construit la începutul secolului al XIX-lea, între 1804 şi 1821, pe amplasamentul în care se află astăzi Colegiul Academic.

Această clădire e construită ca urmare a unei activităţi teatrale începute în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, ce s-a desfăşurat în casa Rhédey, din P-ţa Unirii nr. 9, colţ cu strada Napoca. În anul 1874 se construieşte un Teatru de Vară, la intrarea în Parcul central al oraşului. Acesta e realizat din lemn şi va rezista doar până în 1910, fiind înlocuit de o nouă clădire în stil Secession, când funcţiona deja noul teatru, adică Teatrul Naţional (Teatrul Maghiar, înainte de adăugarea foaierului). Această clădire a fost transformată în 1959 şi 1960, când i s-a adăugat un foaier într-un stil clasicist post-stalinist. Acestea fiind premisele, şi în Cluj se pune problema construirii unui nou teatru (de altfel, în tinereţe, primarul Clujului, Géza Szvacsina, fusese pasionat de actorie). Alegerea amplasamentului se va face după modelul vienez: adică în locul din imediata apropiere a zidurilor oraşului, scoase deja din uz. În cazul Vienei, acest spaţiu a format faimosul Ring, pe care se vor amplasa toate noile funcţiuni impuse de modernizarea şi emanciparea metropolei. La Cluj se va opta pentru spaţiul fostului târg de vite din apropierea porţii mijlocii. Spaţiul format va avea un aspect oarecum asemănător cu cel al Ring-ului vienez. Abia la începutul anului 1904 Parlamentul de la Budapesta acorda lucrarea către firma „Fellner & Helmer“ care a construit nu mai puțin de 48 de teatre în întreaga Europă. Decizia îi aparţine prim-ministrului ungar, contele István Tisza”, a consemnat Virgil Pop.

Construcția actualei clădiri a Teatrului Național din Cluj a început în 1904, în Piața Ștefan cel Mare, pe locul fostei piețe de lemne a orașului. Lucrările, realizate de o firmă celebră specializată în construcția de teatre, “Helmer și Fellner” și au fost finalizate în 1906. Clădirea fost inaugurată în ziua de 8 septembrie 1906, ca Teatru Maghiar, al cărui director era marele regizor Jenő Janovics. Construit în stil baroc-rococo, edificiul are o capacitate de 928 de locuri și trei rânduri de loje.

După 1 Decembrie 1918 s-a transformat în Teatru Național Român din Cluj, cu prim director Zaharia Bârsan, care a fost dramaturg, poet şi prozator.
Din 1918, Teatrul Maghiar a fost mutat pe strada Emil Isac, aproape de Parcul Central, unde a funcționat teatrul de vara din anul 1874. Clădirea care a fost construită este aceiași în care funcționează și astăzi. Acesta este format dintr-un auditorium cu două nivele, cu o capacitate de 862 persoane (parter: 492, galerie: 370).
Din anul 1950, din 5 februarie la Cluj-Napoca funcționează Teatrul de Păpuşi printre fondatori numărându-se Fischer Edit, Ileana Hodiş şi Fuhrman Károly. Spectacolul de deschidere: Banul şi părăluţa, de Lev Tolstoi. Acesta funcționează pe str. I. C. Brătianu, nr. 23.
Din anul 2014 în Cluj-Napoca funcționează și un spațiu teatral independent Reactor care a devenit emblematic pentru oraș, acest Reactor de creație și experiment este situat pe strada Petőfi Sándor, nr. 4, iar spectacolele se desfășoară într-un studio de teatru de 110 mp, cu o capacitate de 60-80 de locuri.
Ziua Mondială a Teatrului la Cluj-Napoca

Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca vă invită în data de 27 martie, de Ziua Mondială a Teatrului, la ZIUA PORȚILOR DESCHISE, aflată la a XIV-a ediție!

Din foaier la rotondă și de la scena mare la Studio Euphorion, v-am pregătit activități prin care să descoperiți spațiul teatrului într-o nouă lumină: avem ateliere, tururi ghidate de actori, o repetiție deschisă a spectacolului A douăsprezecea noapte sau Cum doriți, un concert Ada Milea și multe alte evenimente pentru cei mici și cei mari!

Invitata specială a acestei ediții a Zilei Porților Deschise va fi actrița Coca Bloos, care va avea un dialog cu Ștefana Pop-Curșeu, teatrolog și directoarea artistică a Teatrului „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca, dar și cu publicul prezent.

Evenimentul se va desfășura între orele 11:00 și 21:00 și se adresează atât tinerilor, cât și adulților. Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile. Accesul la evenimente (inclusiv la vizitele în culise) se va face pe principiul „primul venit, primul servit.

Evenimente pentru copii și adolescenți:

11:00-11:50, Sala mare
Spectacol de teatru de păpuși
PĂCALĂ, adaptare și regie Dana Bonțidean (o producție AnimaArt)
3+

11:00-17:00, Foaier rang II, bar
ZONĂ DE CREAȚIE PENTRU COPII
3+

11:30-14:00, Rotondă
FACE PAINTING ȘI BALOANE MODELABILE (Tărâmul Fericirii)
3+

12:00-13:00, Foaier Rang II, dreapta
ATELIER DE MARIONETE DIN ZIARE (Magic Puppet)
5+

12:00-13:00, Foaier rang II, stânga
4 PIESE CU SUSUL ÎN JOS – Antologie de teatru contemporan pentru copii
Lectura piesei Cu susul în jos de către actorii: Diana-Ioana Licu, Cosmin Stănilă, Adriana Băilescu, Radu Dogaru și Cătălin Codreanu, în prezența autoarei Ana Cucu-Popescu și a regizoarei Delia Gavlițchi
Sesiune de întrebări și autografe
7+

14:00-15:00, Foaier Rang II, dreapta
RITMURI DE ADOLESCENȚĂ
Atelier de teatru pentru adolescenți cu actrița Diana Buluga
14-18 ani

15:00-15:30, Esplanadă
CE ABUREALĂ NEMAIPOMENITĂ!
Extrase din spectacolul de Commedia dell’ arte, Facultatea de Teatru și Film, UBB
Clasa profesorilor: Filip Odangiu, Sinko Ferenc, Diana Aldea
14+

16:00-16:30, Esplanadă
CE ABUREALĂ NEMAIPOMENITĂ!
Prezentare a măștilor de Commedia dell’ arte, Facultatea de Teatru și Film, UBB
14+

Evenimente speciale

11:00-19:40, Rotondă
CAFENEAUA SISTERS

11:00-19:40, Foaier parter
Stand de carte Editura SIGNATURA

12:15-15:15, Scena mare
VIZITE ÎN CULISE, ghidate de actori ai Teatrului Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca
AG

14:00-16:00, Rotondă
MĂȘTI ȘI FLORI
Atelier de pictură colaborativă, cu actrița Sânziana Tarța
12+

15:00-20:00, Studio Euphorion
TOGETHER WE RESONATE
Instalație artistică participativă
Concept: Cristina Pop-Tiron și Mădălina Mânzat
Executie, productie, realizare artistică: Digital Interactive Arts Master, anul 1, Facultatea de Teatru și Film, UBB
10+

15:00-15:30, Foaier rang II
VERNISAJUL EXPOZIȚIEI
Teatrele realizate de Fellner & Helmer. Reflecții subtile asupra specificităților locale și a valorilor identitare

Curator: arh. Loredana Stasisin
Producător: Forumul Cultural Austriac, în parteneriat cu Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca

16:15-16:40, Scena mare
BABE VOLUNTARE
Prezentarea atelierului de joacă și bună dispoziție cu voluntarii Teatrului Național, având ca pretext „scena babelor” din spectacolul Sânziana și Pepelea de Vasile Alecsandri, regia Alexandru Dabija
Coordonator: actorul Ionuț Caras
12+

17:00-17:45, Scena mare
REPETIȚIE CU PUBLIC, urmată de discuții cu realizatorii spectacolului
A douăsprezecea noapte sau Cum doriți
după William Shakespeare
Regia: Botond Nagy
14+

18:00-18:50, Scena mare
INVITATUL SPECIAL AL ZILEI
Actrița COCA BLOOS în dialog cu teatrologul ȘTEFANA POP-CURȘEU
AG

19:00-19:40, Scena mare
CONCERT ADA MILEA
Fragmente din Ion Creangă

19:00-21:00, Facultatea de Litere, UBB, Sala Radu Stanca
POFTA
scenariu colectiv


Spectacol de teatru, anul I Actorie, Facultatea de Teatru și Film, UBB
Clasa profesorilor: Irina Wintze, Camelia Curuțiu-Zoicaș, Ciprian Scurtea
12+

 

Sursa text și foto: Cluj Cultural și Teatrul Național Cluj-Napoca