Un edificiu cu două etaje întins între Palatul de Justiţie și strada General Traian Moșoiu, delimitează latura estică a Pieţei Ștefan cel Mare. Este vorba despre vechea Cazarmă „Sfântul Gheorgheˮ, ridicată în prima decadă a secolului al XIX-lea. În faţa cazarmei, flancându-i intrarea, au fost amplasate busturile a doi generali.

Latura de nord a aleii este vegheată de bustul generalului de armată Gheorghe V. Avramescu (1884-1945), fost comandant ai Armatei a 4-a Române. A participat la cele două conflagraţii mondiale. În 1916, la intrarea României în Primul Război Mondial, dobândise gradul de căpitan.

Căpitanul Avramescu a urcat treptele ierarhiei militare, astfel încât în toamna anului 1944 a dobândit gradul de general de armată. Atitudinea lui critică și intransigenţa sa faţă de ordinele comandamentului armatei ruse, din octombrie 1944, referitoare la tactica impusă trupelor române, în vederea cuceririi unei puternice poziţii nemţești situate pe Dealul Sângeorgiu, printr-un atac frontal, au avut drept consecinţă arestarea sa de către autorităţile militare sovietice.

Potrivit unui comunicat al acestora, generalul a fost ucis în 3 martie 1945, în urma unui atac aerian lansat împotriva automobilului în care era transportat. Totuși, moartea lui Avramescu rămâne învăluită de mister. Faptul că automobilul în care se afla a fost lovit doar de un singur glonţ, care i-a cauzat decesul, lasă liberă calea speculaţiei potrivit căreia generalul ar fi fost victimă a NKVD. Trupul generalului a fost înhumat în Cimitirul „Soshalom” din Budapesta-Ungaria. După 55 de ani, generalul Gheorghe Avramescu avea să se întoarcă acasă, osemintele sale fiind reînhumate în data de 23 octombrie 2003, cu onoruri militare, în Cimitirul Miltar din cartierul Gheorgheni.