Peste drum de Medicala 2, se înșiră ansamblul de clădiri aparţinând Clinicii Medicale 1, cu intrarea principală aflată la numerele 3-5 ale străzii Clinicilor, prin Pavilionul Direcţiunii. Astăzi, complexul medical găzduiește Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, în cadrul căruia își desfășoară activitatea și Unitatea de Primire a Urgenţelor. În unghiul sud-vestic al Pavilionului Direcţiunii, o clădire cu două aripi dispuse în „L” creionează în convexitatea acestuia o mică grădină, limitată la sud de breteaua rutieră a ambulanţelor. În centrul ei, pe un platou octagonal format din trei trepte este amplasat bustul medicului Iuliu Haţieganu (1885-1959), fondatorul școlii clujene de medicină internă, membru al Academiei Române, cunoscut pentru cercetările sale realizate în domeniul tuberculozei. De pe soclul său, ilustrul medic privește spre agitaţia nesfârșită din jurul Unităţii de Primiri Urgenţe.
Parte a generaţiei Unirii, Iuliu Haţieganu, delegat al tineretului universitar la Adunarea Naţională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, a pledat pentru înfiinţarea Universităţii din Cluj în faţa Consiliului Dirigent al Transilvaniei.
Lui Iuliu Haţieganu își datorează existenţa și parcul sportiv de pe malul sudic al Someșului Mic, pe care medicul l-a înfiinţat între 1930-1932, finanţându-i amenajarea din fonduri proprii, subscripţie publică și sprijin din partea Astrei.
În semn de înaltă preţuire a activităţii sale în domeniul medicinei, Universitatea de Medicină și Farmacie din oraș i-a împrumutat numele, începând din anul 1992. De asemenea, spaţiul de agrement înfiinţat de el, este intitulat Parcul sportiv „Iuliu Haţieganu”.
Iuliu Haţieganu a încetat din viaţă în 1959, fiind înmormântat în cripta familiei din Cimitirul Central. A fost însoţit pe ultimul drum de o „mare” de oameni, așa cum atestă o fotografie de epocă.