La începutul secolului XX s-a conturat necesitatea construirii unei biserici pentru comunitatea protestantă din Cluj-Mănăștur, inițiindu-se astfel demersurile pentru achiziționarea în 1903 a unui teren aflat pe Calea Moților de astăzi. Prezbiteriul i-a solicitat meşterului János Spáda realizarea unui proiect, care a imaginat o biserică în stil neogotic. Proiectul, deși acceptat în 1908, a fost considerat prea costisitor și în dezacord cu simplitatea calvină, astfel încât a fost impusă o verificare a acestuia de către Antal Pohl şi Károly Kós. Însă, în loc de o modificare a proiectului, Kós a prezentat comunității reformate o propunere proprie, acceptată în 1913. După eforturi susţinute și nu fără divergențe referitoare la noul proiect (numărul golurilor bisericii, învelitoare, orologiu), inaugurarea oficială a bisericii reformate a avut loc la 22 martie 1914.
Pe lângă biserică, Károly Kós a mai proiectat o clădire în formă de L care ar fi întregit ansamblul, cu funcțiune de şcoală şi locuinţe, dar care nu s-a mai realizat din pricina izbucnirii primului război mondial.
Biserica retrasă de la frontul stradal este orientată pe axa nord-sud, având un plan bazilical, compus din trei nave și o absidă patrulateră. Fiind o biserică reformată, absida nu are aici un rol liturgic, ea îndeplinind funcţiunea de sală de consiliu. Pe latura sudică nava este precedată de un vestibul de unde se poate accede în turnul mare şi la tribună.
Faţada sudică asimetrică este dominată de două turnuri, unul de plan patrulater, mai înalt, cu patru turnuleţe de colț şi coif zvelt, prin care se accede în tribună şi la nivelul clopotelor, și de un altul circular, mai scund, care conține al doilea acces pentru tribună. Sub coiful turnului mare este amplasat orologiul. Ferestrele au închidere semicirculară şi solbancuri puternic evazate, respectiv sunt despărțite de colonete din piatră, cu capiteluri cubice stilizate. Zona centrală a faţadei este dominată de portalul cu ancadrament din piatră cu retrageri, încheiat în arc semicircular și decorat cu denticuli, care se sprijină pe două perechi de coloane cu capiteluri cubice stilizate. În jurul ancadramentului se întinde pe fațadă un placaj din piatră ce imită un timpan ascuțit, inspirat din arhitectura medievală și animând întreaga compoziție. Golul se închide cu o poartă din stejar, în care sunt plasate ferestre mici cu patru ochiuri, decorată cu cuie forjate și o feronerie elegant lucrată cu ornamente florale.
Faţadele laterale sunt sprijinite de contraforturi masive, cea de est purtând și un mic portic patrulater.
Turnul principal reprezintă elementul definitoriu al edificiului, făcând o referire clară la arhitectura bisericilor medievale din zona Călatei. În vârful acestuia se află un cocoş de alamă, simbolul bisericii, de unde vine și denumirea sa de Biserica cu cocoş. Cele mai vizibile pante ale acoperișului poartă o învelitoare din ţigle smălţuite de Zsolnay, de culoare verde, specifice Secessionului maghiar, în timp ce nava principală şi sala de consiliu sunt acoperite cu eternit, acesta reprezentând un compromis al arhitectului, la solicitările conducerii bisericii.
La interior se remarcă prezența a trei perechi de stâlpi cu capiteluri cubice, decorate cu volute stilizate și basoreliefuri ce reprezintă câte un cocoş. Capitelurile susţin arcele dublou ale navei principale și bolțile în cruce ale celor secundare. Nava este acoperită cu un tavan casetat din lemn pictat cu motive florale inspirate din arta populară maghiară, care de altfel se regăsesc și pe mobilierul bisericii. Amvonul plasat pe un soclu din piatră are parapetul și balustrada din lemn, decorate cu pelicanul care îşi hrăneşte puii cu propriul sânge și reprezentări florale de factură populară. Coronamentul amvonului dispune de două sculpturi din lemn ce imită monumentele funerare populare.
Interiorul este luminat de două lustre și de corpuri cu abajur din fier forjat decorate cu reprezentarea cocoşului, respectiv cu lalele stilizate.
Biserica cu cocoș ilustrează cu succes stilul emblematic al arhitectului Károly Kós, care din dorința de a crea un nou stil național la începutul secolului XX și-a găsit inspirația în arhitectura medievală transilvăneană și în arta populară maghiară.