La sfârşitul secolului al XIX-lea s-a pus acut problema sistematizării şi reamenajării pieţei principale a oraşului. Biserica Romano-Catolică deţinea în proprietate clădirile construite de-a lungul timpului în imediata vecinătate a bisericii parohiale Sf. Mihail (vezi litografia lui Rohn Alajos, după lucrarea lui Siko Miklos – 1854). Deşi obturau perspectiva asupra impunătoarei biserici şi nu se aflau în cea mai bună stare, imobilele asigurau o importanta sursă de venit parohiei romano-catolice, majoritatea fiind închiriate ca magazine şi prăvălii. Din această aglomerare de stiluri și funcţiuni ce conferea centrului clujean un aer provincial făceau parte peste 100 de mici prăvălii, magazine și ateliere, o şcoală de fete şi un birou vamal (Casa Vămilor).
Propunerile de reamenajare au venit atît din partea oficialităților orașului cât și din partea Bisericii. Administraţia oraşului dorea demolarea definitivă şi redarea perspectivei asupra bisericii, în timp ce proprietarii doreau reconstruirea acestora într-o concepţie mai modernă, dar în aceiaşi locaţie. În anul 1865 s-a realizat demolarea Casei Vămii. Negocierile administraţiei oraşului cu proprietarii au durat câteva decenii, luându-se în calcul inclusiv varianta construirii în cele patru colţuri ale bisericii Sf. Mihail a patru imobile cu funcţiuni comerciale ce urmau a fi realizate în acelaş stil neo-gotic ca şi turnul pentru a conferi unitate stilistică întregului ansamblu.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, în timpul mandatului primarului Haller Karoly se reuşeşte demolarea integrală a vechilor clădiri, Biserica primind în schimb și/sau achiziţionând patru parcele şi casele aferente situate în imediata vecinătate a Palatului Banffy, pe latura estică a pieţei centrale: Casa Gyergyai, Casa Radák, Casa Rhédey Klára și casa Tivoli. În acest perimetru, renumitul arhitect budapestan Alpar Stockl-Ignacz, a proiectat un ansamblu compus din două mari imobile de raport compuse fiecare din câte trei tronsoane, cunoscute astăzi sub numele de “Palatele Statusului Romano-Catolic”. Construcția acestora s-a realizat între anii 1898 și 1899. Astfel a luat naştere o elegantă şi modernă zonă comercială mărginită de faţadele realizate “în oglinda” faţă de axul noii străzi deschise între dintre ele. Imediat după inaugurare, clădirile au devenit un reper important al peisajului urban din centrul Clujului, prin aspectul neobișnuit al cupolelor neo-baroce și prin spectaculozitatea decorului fațadelor.
Edificiile sunt organizate în jurul unor elegante curți interioare de factură neo-renascentistă, parterul adăpostind iniţial cele mai moderne şi luxoase spaţii comerciale ale Clujului de până la inaugurarea Super-magazinului Central (în anii 70 ai secolului XX): magazine de pălării, croitorii de lux, pantofari renumiţi, o cofetărie, o cafenea, un restaurant şi sediul unei societăţi de asigurări. La primele etaje au fost proiectate apartamente de lux destinate închirierii către elitele orașului. Pentru personalul ce deservea aceste apartamentele au fost prevăzute locuinţe mai modeste, dar funcţionale, situate la ultimul nivel, acest concept fiind o premieră pentru Cluj.
Şi astăzi Palatele Statusului conferă originalitate şi spectaculozitate peisajului arhitectural clujean constituind unul din importantele simboluri ce determină silueta urbană a centrului istoric.