Calitatea de „oraş al şcolilor”, pe care Clujul o dobândise încă din secolele XVII-XVIII, a fost amplificată de numeroasele şcoli de toate gradele, înfiinţate în a doua jumătate a secolului XIX. Construcţiile şcolare aveau şi o importantă componentă alcătuită din clădirile universitare. Legea din 1872, votată de Parlamentul de la Budapesta şi sancţionată prin decret imperial, a consfinţit înfiinţarea la Cluj a unei universităţi alcătuită din patru facultăţi: Facultatea de Drept şi Ştiinţe de Stat, Facultatea de Medicină, Facultatea de Filosofie, Litere şi Istorie, Facultatea de Matematică şi Ştiinţe Naturale. Universitatea şi-a început activitatea la 10 noiembrie 1872 în clădirile fostului complex iezuit. Dezvoltarea continuă a structurii universităţii a determinat guvernul de la Budapesta să finanţeze primele clădiri ale noii universităţi. Recunoaşterea definitivă a Universităţii clujene s-a realizat prin actul de fondare semnat de împăratul Francisc Iosif la 1 noiembrie 1897. Ca semn de recunoştinţă, Universitatea l-a adoptat ca patron protector pe împărat, al cărui nume s-a regăsit şi în titulatura sa oficială: Universitatea Regală Maghiară Francisc Iosif I din Cluj. Din anul 1959, universitatea poartă numele bacteriologului român Victor Babeş şi pe cel al matematicianului maghiar János Bolyai.
Proiectul clădirii de mari dimensiuni îi aparţine arhitectului Károly Meixner, care a conceput planul general şi corpul estic, construit în anii 1893-1894 şi corpul vestic, ridicat în anii 1896-1897, după moartea sa. Dispariţia arhitectului chiar la mijlocul construcţiei a determinat universitatea să apeleze la Ignác Alpár pentru proiectarea corpurilor de nord şi sud, construite apoi în anii 1900-1902. Proiectul pentru Clădirea Centrală a Universităţii a reprezentat pentru Clujul sfârşitului de secol XIX cea mai mare investiţie vizând realizarea unui obiect de arhitectură, surclasând toate clădirile construite până atunci în oraş. Construcţia a fost realizată de antreprenorul local Károly Reményik.
Compoziţia amplă a clădirii ocupă o întreagă insulă urbană, fiind alcătuită din mai multe corpuri, dispuse în jurul a două curţi interioare. Această soluţie era una dintre variantele des utilizate în Europa, conferind o imagine arhitecturală impozantă în concordanţă cu prestigiul universităţilor.
Stilistica faţadelor eclectice urmează modelul clădirilor universitare, consacrat de Universitatea din Viena. Arhitectura neo-renascentistă preia elemente din cele trei faze ale Renaşterii italiene: marcarea accentuată a nivelurilor diferite prin aplicarea de cornişe orizontale, ce aminteau de palatele florentine de secol XV, utilizarea de pilaştri aplatizaţi şi decorativismul abundent, accentuat cu statui, ce îşi avea sursa de inspiraţie în arhitectura lui Michelangelo.
Decroşul faţadei principale este tratat cu un abundent limbaj decorativ. Între pilaştrii monumentali cu capiteluri ionice şi compozite, întâlnim câmpuri în care sunt plasate trei perechi de statui alegorice sprijinite pe arcele ferestrelor, manieră ce trimite la cele realizate de Michelangelo în Capela Medici din Florenţa. Statuile alegorice reprezintă principalele ştiinţe al căror studiu era asigurat de universitatea clujeană: Filosofia şi Istoria în traveea centrală, Medicina şi Ştiinţele Naturii în traveea estică şi Matematica şi Dreptul în traveea vestică.
Ultimul element arhitectural care încununa intrarea principală era un fronton triunghiular care prin forma sa evoca cultura clasică şi conţinea un grup statuar, opera sculptorului Ede Mayer. În mijloc se afla statuia lui Francisc Iosif, care, ridicându-se de pe tron, preda actul fondator celor opt figuri reprezentând facultăţile universităţii, dispuse de o parte şi de alta a sa. Grupul statuar a fost înlăturat între 1919 şi 1930, statuile fiind mutate în Grădina Botanică.
Corpul central este dominat de promenada arhitecturală oficială: intrarea monumentală, holul de onoare şi scara de onoare, ce au ca punct terminus aula magna. La Cluj, aceasta reia la o scară simplificată modelele de la Viena şi Budapesta, cu un balcon destinat publicului. Mobilierul aulei este singurul din clădire care s-a păstrat fără modificări esenţiale până azi, cu scaunele din lemn confecţionate de firmele Lajos Pisinger din Budapesta şi Lajos Bakk din Cluj.
Spaţiile interioare prezintă un limbajul decorativ neo-renascentist şi neo-baroc accentuat la scara din marmură şi abundenţa de stucaturi de pe pereţi şi tavan. Pardoseala din mozaic turnat prezintă desene liniare şi bandouri cu motivul meandrelor greceşti şi rozete centrale.
Bibliografie:
Gheorghe Vais, Clujul eclectic. Programe de arhitectură în perioada dualistă (1867-1918). Cluj-Napoca, Ed. U.T. Press, 2009, p. 100-101.