Începuturile acestei instituţii se înscriu în amplul proces de sprijinire, în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, a învăţământului profesional atât de către autorităţile locale, cât şi de către cele centrale, în vederea dezvoltării diverselor meşteşuguri şi a economiei locale. În contextul acestui fenomen, în această perioadă au fost înfiinţate şi în Transilvania şcoli profesionale cu diferite profile, a căror activitate a fost sprijinită şi de muzeele având colecţii de artă decorativă şi de obiecte industriale, fondate pe lângă aceste şcoli.
În cazul Clujului, acest tip de învăţământ s-a desfăşurat până în anul 1884 în cadrul Atelierelor de industria construcţiilor, lemnului şi fierului şi începând cu acest an a fost fondată Şcoala centrală de desen tehnic, sub conducerea arhitectului Lajos Pákei, care din anul următor îi devine director. Din 1887, această şcoală devine o şcoală profesională superioară, tot în acest an fiind aşezate, după concepţia aceluiaşi arhitect, bazele unui viitor muzeu ardelean de industrie. După o perioadă în care cele două instituţii au funcţionat în diverse spaţii închiriate în oraş, între 1896-1898, după ce în amintirea vizitei suveranului la Cluj muzeul a preluat numele de Muzeul de Industrie şi Tehnologie Francisc Iosif I, au edificat un sediu propriu, adecvat activităţii lor, în strada Morii (azi str. Bariţiu), după proiectele directorului Pákei. Edificiul adăpostea atât şcoala profesională, cât şi colecţiile amintitului muzeu. Cele două instituţii au funcţionat în această clădire până în anul 1904 când, după ce directorul Pákei a reuşit să convingă autorităţile ministeriale să aprobe şi să finanţeze un nou sediu pentru colecţiile muzeului, construit pe cealaltă latură a străzii, vizavi de această clădire. După inaugurarea acestuia, în vechea clădire a funcţionat în continuare doar şcoala profesională.
Edificiul cu plan în formă de T a fost edificat în stil eclectic de factură neorenascentistă, faţadele acestuia fiind decorate cu elemente arhitecturale neobaroce, spaţiile interioare fiind dominate de decoraţiile de inspiraţie neoclasică. Cel mai reprezentativ spaţiu al interioarelor este casa scărilor, care păstrează şi picturile murale decorative neoclasice ale tavanelor.
Bibliografie:
Gheorghe Vais, Clujul eclectic. Programe de arhitectură în perioada dualistă (1867-1918). Cluj-Napoca, Ed. U.T. Press, 2009, p. 95-96.
Miklós Székely, Pákei Lajos kolozsvári iparmúzeumi és ipariskolai palotái 1882-1904 között, în Ars Hungarica, 2015, nr. 1, p. 29-74.
Idem, Egy élet programja: Pákei Lajos szerepe a kolozsvári iparmúzeum és -iskola létrehozásában, în Fundálók, pallérok, építészek Erdélyben. Szerk. Orbán János. Marosvásárhely-Kolozsvár, 2016, p. 197-231.