Clădirea este la origine o veche locuinţă orăşenească, care a primit faţada actuală în urma unei înnoiri datând de la începutul secolului al XVIII-lea, urmând a adăposti familia argintarului clujean Gábor Újhelyi.
Pe latura sa sudică, poziţionată spre strada Brătianu, se păstrează două ancadramente din piatră cioplită, replici realizate în secolul XX după originalele produse în atelierul renumitului pietrar Dávid Sipos, aflate în lapidariul Muzeului Naţional de Istorie al Transilvaniei din Cluj. Tot acolo se păstrează chenarul decorat care împodobea una dintre ferestrele laturii vestice, prevăzut cu grilajul de fier original. Încăperile de la parter conservă aspectul vechilor bolţi curbate, caracteristice stilului baroc.
Motivele vegetale în relief plat, aparţinând încă stilistic Renaşterii târzii transilvănene, conferă faţadei unicitate. Acestea încadrează într-un cartuş anul 1724 şi emblema proprietarului, un potir, cel din stânga având inscripţionată monograma U.G. [Újhely Gábor], iar cel din dreapta monograma soţiei sale Sz.A. [Szőlősi Anna].
De-a lungul timpului, imobilul s-a aflat în proprietatea profesorului şi gazetarului clujean Sámuel Méhes (1785-1852), iar la începutul secolului al XX-lea a aparţinut preotului si publicistului Elie Dăianu (1868-1956), paroh al bisericii greco-catolice “Ioan Bob”.
În a doua jumătate a secolului al XX-lea, într-una dintre încăperile de la parter a funcţionat o tutungerie, iar ulterior o bodegă denumită “Potirul de argint”.