Calitatea de „oraş al şcolilor” pe care Clujul o dobândise încă din secolele XVII-XVIII a fost amplificată de numeroasele şcoli de toate gradele, înfiinţate în a doua jumătate a secolului XIX. Modernizarea şi amplificarea sistemului de învăţământ a impus autorităţilor construirea unor clădiri noi, realizate pe baza unui program arhitectural modern. Efortul înregistrat în această perioadă pentru construirea spaţiilor de învăţământ s-a orientat pe două direcţii distincte: învăţământul şcolar şi cel universitar. Din prima categorie făceau parte numeroasele şcoli primare şi secundare construite acum, iar cele mai interesante şi semnificative programe arhitecturale s-au aplicat la liceele de stat sau confesionale, de băieţi sau fete.
Un fenomen important care a caracterizat învăţământul sfârşitului de secol al XIX-lea a constat în extinderea şi amplificarea celui adresat fetelor. Ultima mare clădire destinată învăţământului secundar feminin din Cluj a fost Institutul Romano-catolic pentru Fete „Marianum”, ridicat între 1910-1911, proiectat de arhitectul budapestan Jenő Hübner şi construit de antreprenorul local János Spáda pe un teren aflat pe strada Horea de azi, artera de legătură dintre centrul oraşului şi gară. Amplasarea sa în acest loc nu era întâmplătoare, dacă avem în vedere că bazinul principal de recrutare al elevelor era format din comunităţile romano-catolice din comitatul Cluj şi din cele învecinate.
Acest institut şcolar, aflat sub conducerea călugăriţelor sărace ale ordinului Notre-Dame, era alcătuit din mai multe unităţi de învăţământ pentru fete: Şcoala Primară, Şcoala Orăşenească Civilă, Şcoala Comercială, Şcoala de Gospodărie şi prima clasă a Gimnaziului de Fete. Ansamblul era compus din patru corpuri de clădire dispuse în formă de H, ceea ce a permis apariţia unei curţi în faţa intrării principale, care a accentuat semnificativ caracterul monumental al clădirii. Edificiul conţinea cca. 100 de spaţii de învăţământ, la care se adăugau sala festivă, sala de gimnastică, capela, spaţiile destinate corpului profesoral şi dormitorul călugăriţelor. Lor li se adăugau amenajările exterioare realizate pe terenul rămas liber, unde s-au amenajat într-o manieră peisageră terenuri de joacă, un teren de tenis şi un patinoar. Ansamblul a fost definitivat câţiva ani mai târziu, când în 1914-1916 s-a construit la vest de clădirea acesteia şi internatul şcolii.
Caracterul monumental al clădirii a fost accentuat de limbajul decorativ al unui Secession geometrizat auster, ce a fost asociat cu o şarpantă de inspiraţie popular-medievală. Compoziţia faţadelor se baza pe două registre orizontale. Primul aparţinea demisolului şi consta dintr-un bosaj rustic, realizat din granit gri, ce sugera rolul de bază masivă şi stabilă pentru restul clădirii, iar cel de-a doilea registru corespundea parterului şi etajelor, constând dintr-un placaj general de cărămidă aparentă de culoare roşiatică în care jocul celor intrate sau ieşinde generau registrele decorative.
Clădirea a avut de suferit în timpul bombardamentelor din 1944 care au vizat gara şi triajul. Cu această ocazie, aripa sa dreaptă a fost distrusă, odată cu alte numeroase clădiri de pe strada Horea. Aspectul iniţial a fost redat clădirii cu ocazia reparaţiilor din perioada postbelică.
Bibliografie:
Vais, Gheorghe, Clujul eclectic. Programe de arhitectură în perioada dualistă (1867-1918), Cluj-Napoca, Ed. U.T. Press, 2009, pp. 98-99.