Fostul liceu piarist a fost una dintre cele mai importante instituţii de învăţământ ale Transilvaniei, iar clădirea sa este unul dintre cele mai semnificative monumente neoclasice ale oraşului. Începuturile instituţiei de învăţământ se leagă de ordinul iezuit, stabilit în oraşul Cluj în anul 1579, la iniţiativa principelui Ştefan Báthory, cu scopul de a înfiinţa o instituţie de învăţământ de cel mai înalt nivel. Peste doi ani, acelaşi principe donează ordinului vechea biserică şi mănăstire minorită de la capătul uliţei Lupilor (azi str. Mihail Kogălniceanu), rămase fără funcţie ca urmare a Reformei. După mai multe expulzări şi reveniri succesive, iezuiţii se stabilesc la Cluj-Mănăştur. Pe la mijlocul secolului al XVII-lea, membrii ordinului cumpără mai multe case aflate la intersecţia străzilor Turzii (azi Universităţii) şi Lupului (azi Kogălniceanu), şi după ocuparea Oradiei în anul 1660 de către turci, din cauza pericolului otoman, se mută din rezidenţa lor din Cluj-Mănăştur în aceste edificii.
În locul caselor orăşeneşti, între anii 1718 şi 1724 construiesc biserica ordinului lor, dedicată Sfintei Treimi, iar în deceniile următoare clădesc pe parcelele învecinate edificiile mănăstirii, colegiului, seminarului şi ale unui convict. În rândul acestor clădiri, prin care se formează unul dintre cele mai importante centre educaţionale romano-catolice din Transilvania, a fost construită în anul 1727 şi şcoala veche iezuită, o clădire cu un etaj, aflată pe locul actualului liceu. După dizolvarea ordinului iezuit în anul 1773, instituţiile lor de învăţământ au fost preluate de către ordinul piarist. În timp, aceste instituţii au ajuns la rangul de colegiu academic, având facultăţi de litere şi teologie, iar de pe la mijlocul anilor 1770 şi facultăţi de drept şi medicină. Din 1784, prin ordinul regal al lui Iosif al II-lea aceste instituţii au fost declasate la nivel de şcoală medie (Lyceum Regium).
În marele incendiu din 1798, care a mistuit toată zona sud-vestică a oraşului, vechiul edificiu iezuit a suferit pagube atât de importante, încât a trebuit să fie demolat, în locul lui fiind construită, începând cu anul 1817, clădirea actuală. Proiectele noii clădiri, cu caracteristici stilistice Empire, au fost elaborate de arhitectul Friedrich Thallinger, director al Aedilis Directio, cea mai importantă instituţie administrativă centrală, însărcinată cu supervizarea activităţilor edilitare din Transilvania, iar procesul de construcţie a fost condus de către meşterii constructori clujeni Georg Winkler şi Christian Kiermayer. La construirea noii clădiri au fost folosite materiale provenite din zidul cetăţii, aflate în spatele parcelei, şi din demolarea navei medievale târzii a fostei biserici benedictine din Cluj-Mănăştur.
Liceul s-a aflat sub conducerea ordinului piarist până în anul 1948, an în care a fost naţionalizat. După 1990, liceul a preluat numele principelui ctitor al primei şcoli iezuite, Ştefan Báthory (1571-1586). Pe parcursul existenţei sale, liceul a fost una dintre cele mai importante instituţii de învăţământ catolice din Transilvania, fiind frecventat şi de importante personalităţi ale culturii româneşti.
Bibliografie:
Vencel Bíró, A kolozsvári jezsuita egyetem szervezete és építkezései a XVIII. században, în Erdélyi Múzeum, L, 1945.
Zoltán Vincze, A kolozsvári Farkas utca. Kolozsvár, 2003.