Ansamblul de clădiri baroce destinate locuinţelor profesorilor colegiului reformat a fost construit după marele incendiu din anul 1798, în locul caselor vechi distruse de foc. Proiectele primelor două clădiri au fost elaborate de către arhitectul clujean Josef Leder, proiectul lui tip fiind folosit şi de ceilalţi arhitecţi (Franz Gold, Georg Winkler), care au edificat în următoarele două decenii celelalte trei clădiri. Şirul de case era format iniţial din cinci edificii, casa dinspre vest fiind demolată cu ocazia construirii liceului vecin. Iniţial fiecare casă avea acces carosabil propriu, dar în anul 1923 gangurile clădirilor din mijloc au fost înzidite, fiind amenajate locuinţe şi în aceste spaţii. Pe lângă faptul că şirul de clădiri prezintă forme tipice arhitecturii laice ale barocului târziu clujean, importanţa ansamblului se datorează şi faptului că este primul ansamblu din Transilvania construit după proiecte-tip.
Bibliografie:
Zoltán Vincze, A kolozsvári Farkas utca. Kolozsvár, 2003, p. 64-69.
Mircea Ţoca, Clujul baroc. Cluj, Ed. Dacia, 1983, p. 97-99.