Şirul clădirilor de pe latura de nord a Pieţei Centrale a Clujului (actuală Piaţă a Unirii) a fost ridicat după pierderea funcţiei militare a zidurilor Vechii Cetăţi şi după definitivarea noii incinte fortificate a oraşului, terminate probabil la sfârşitul secolului al XV-lea. În lipsa unor certe elemente de datare ca ancadramentele medievale, nu putem data cu exactitate prima fază de construcţie a imobilului însă, în analogie cu celelalte case din acest şir, în cazul cărora s-au şi păstrat elemente cu valoare de datare, putem presupune că şi pe această parcelă exista o clădire, probabil cu un singur nivel, cel târziu la începutul secolului al XVI-lea. În perioada supraetajării caselor din piaţă, în jumătatea a doua a secolului, cu ocazia construcţiilor datate în anii 1570, şi acestei case i s-a mai adăugat un nivel. Aceste construcţii pot fi legate de numele lui Péter Bácsi, un membru important al burgheziei clujene. Imaginea acestei clădiri renascentiste a fost imortalizată deja pe ilustratele de la sfârşitul de secol XIX, precum şi de pictura în ulei a lui István Sárdi, păstrată în colecţia Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei. Clădirea renascentistă a fost demolată la începutul secolului XX de către Miklós Püspöky, unul dintre cunoscuţii comercianţi ai oraşului, în locul ei fiind construit actualul edificiu în stil Secession. Din punct de vedere stilistic, faţada acestuia urmăreşte limbajul arhitecturii Secession de factură maghiară, caracterizat de prezenţa unor motive decorative preluate din ornametica populară. Ancadramentele renascentiste ale clădirii au ajuns în colecţiile Societăţii Muzeului Ardelean, în clădire păstrându-se un singur ancadrament renascentist, încastrat secundar în zidul nordic al încăperii dinspre piaţă de la etajul întâi. Supraetajarea aripii estice şi a celei nordice a clădirii a avut loc cel mai probabil în perioada interbelică.
Pe parcursul existenţei sale, această casă a îndeplinit şi alte funcţii decât cele comerciale sau de locuit. Astfel, la cumpăna secolelor al XIX-lea şi al XX-lea aici a funcţionat casa de bătrâni a asociaţiei meşteşugarilor din oraş, iar în anii primului război mondial în această clădire au avut loc proiecţiile cinematografului Edison.
Bibliografie:
Jolán Balogh, Az erdélyi renaissance, vol. I. Kolozsvár, 1943.
Eadem, Kolozsvári kőfaragó műhelyek. XVI. század. Budapest, 1985.
Dániel Lőwy, János Demeter, Lajos Asztalos, Kőbe írt Kolozsvár. Kolozsvár, 1996.
András Kovács, Késő reneszánsz építészet Erdélyben. Budapest-Kolozsvár, 2003.
Melinda Mihály, Reneszánsz polgárházak Kolozsvár Fő terének északi során, în Korunk, 2008, iulie.
Emese Pál, Miklós László, Szecesszió Kolozsváron. Kolozsvár, 2012.