Turnul face parte din prima incintă fortificată a oraşului medieval (aşa-numita Cetate Veche/Vetus Castrum/Óvár) şi este amplasat în colţul sud-estic al acesteia. Este una din cele mai vechi structuri arhitecturale urbane ce a rezistat trecerii timpului. Perspectiva asupra sa este obturată de construcţiile edificate la sfârşitul secolului al XIX-lea şi poate fi observat numai din curtea interioară a imobilului situat în strada Sextil Puşcariu nr. 10.
Turnul este construit din piatră de calcar legată cu mortar, paramentul prezentând alternanţa unor zone cu asize regulate şi neregulate, dar şi a unor zone de umplutură cu spărtură de piatră şi cărămidă, marcând probabil momentele unor reparaţii istorice.
Planul său pătrat a fost realizat prin utilizarea colţului format de intersecţia laturilor de sud şi est ale masivelor ziduri de apărare ale căror fragmente sunt încă vizibile.
În secolul al XV-lea, după ridicarea celei de-a doua centuri de ziduri de apărare a oraşului, turnul îşi va pierde funcţiunea iniţială, devenind temniţă orăşenească. Aflată în folosinţă până în secolul al XIX-lea, temniţa putea încarcera, în condiţii grele, până la 18-20 de deţinuţi. Pe ziduri sunt încă vizibile inscripţiile scrijelite de cei întemniţaţi, cea mai veche datând din anul 1570. În secolul al XIX-lea, deasupra intrării vechii închisori a fost amplasată următoarea inscripţie în limba maghiară:
“EN KASSAI MIHALY 1820ba TOMLOTZ TARTO LETTEM, EB BEN A FOGHAZBA/TII SZERENTSELENEK, KIK ITEN SZENVEDTEK/
A BAL SZERENTSENEK PELDAI LETTETEK;/ HA SORSOTOK FORDULT, OLLYKOR BU BANATRA
VOLTAM NEKTEK MEG IS, VIGASZTALASTOKRA
MIDON 1821be IRTAK, E TOMLOTZ S KOFALAK AKKOR MEG UJULTAK”
[Eu Mihail Kassai, în 1820 am devenit temnicer al acestei închisori; voi nenorociţilor care suferiţi aici aţi devenit exemple ale ghinionului; iar dacă uneori soarta v-a fost neprielnică, v-am fost totuşi consolarea. Când s-a scris anul 1821, aceste ziduri s-au reînnoit].
În secolul al XX-lea, după dezafectarea temniţei şi construirea noilor clădiri cu front la stradă, turnul va deveni anexa acestora şi chiar depozit de alimente pentru restaurantul Gambrinus ce a funcţionat în Piaţa Unirii nr. 25.
După renovarea începută în anul 1998, în perioada 2001-2010 în încăperile turnului a funcţionat Muzeul de Speologie “Emil Racoviţă”, dedicat marelui savant stabilit la Cluj în anii 1920. Accesul spre muzeu a fost deschis prin curtea imobilului din strada Sextil Puşcariu nr. 10.