Parcul Central „Simion Bărnuţiu” din Cluj-Napoca, inclus în lista monumentelor istorice ale judeţului din anul 2010, găzduiește în perimetru său câteva busturi ale personalităţilor care, într-un fel sau altul, au avut legătură cu istoria orașului. Acestea au început să apară prin anul 1960, pe spaţiul verde ce însoţește aleea principală, care pe bună dreptate s-ar putea numi „aleea personalităţilor”.

Pe partea stângă a acesteia, primul care îi întâmpină pe trecători este Antonin Ciolan (1883-1970). Bustul său pare a asculta gânditor rumoarea de pe alee. Stabilit la Cluj în 1948, a devenit dirijor al Orchestrei Simfonice „Ardealul” și prim-dirijor al Operei Maghiare de Stat. În calitate de profesor al Institutului Român de Artă, precum şi al Conservatorului „Gheorghe Dima”, Antonin Ciolan s-a ocupat de pregătirea tinerelor generaţii de dirijori.

Din 1955, de la înfiinţarea Filarmonicii de Stat din Cluj şi până la moartea sa, în 1970, a ocupat posturile de prim-dirijor și director al prestigioasei instituţii.