Lăcașul de cult reprezintă prima biserică românească construită în centrul istoric al orașului Cluj.
În anul 1798, din însărcinarea lui Ioan Bob, episcop greco-catolic de Făgăraș, secretarul gubernial Mihai Orosz cumpăra un prim lot între strada Cărbunelui și ulița Kismester – completat în anii ulterior de achiziționarea parcelelor vecine – în vederea construirii unei biserici. Șantierul propriu-zis va începe în anul 1800, beneficiind de sprijinul episcopului și de supravegherea aceluiași funcționar. Arhitectul şi antreprenorul bisericii a fost Iosif Leder, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai arhitecturii barocului târziu din Transilvania.
Neavând inițial o autorizație oficială pentru ridicarea bisericii, aceasta este declarată într-o primă etapă hambar pentru depozitarea grânelor. Intenția proiectului va deveni evidentă odată cu înălțarea ultimului nivel al turnului-clopotniță, montarea acoperișului și fixarea crucii. Biserica a fost sfințită în data de 1 ianuarie 1801, însă lucrările vor fi definitivate abia după alți doi ani. În acest interval a fost finalizată înălţarea turnului, au fost cioplite şi amplasate ancadramentele uşilor şi ale ferestrelor, a fost finisat spaţiul interior, au fost pictați pereţii, cupola și iconostasul, au fost achiziţionate obiecte liturghice, în mare măsură pe cheltuiala aceluiași episcop Ioan Bob. Primul preot paroh numit a fost Ioan Nemeș.
Cea mai importantă restaurare a bisericii are loc în anul 1906, prilej cu care este demolată bolta din cărămidă, surpată, a naosului și este înlocuită cu una nouă, pe o structură de tip rabitz. În acest context se va pierde și pictura murală originală de pe aceste suprafeţe. O altă renovare semnificativă pentru edificul de cult a avut loc în anii de după cel de al doilea război mondial, ocazie cu care va fi repictat interiorul bisericii. După desfiinţarea Bisericii Române Unite (1948), locașul de cult va găzdui o parohie ortodoxă. În anul 1995, edificiul de cult a revenit în proprietatea Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice.
Biserica are o lungime de 21 de m, o lățime de 9 m, iar turnul are o înălțime de 27,5 m. Este edificată în stil baroc târziu cu influențe neoclasice. Fațada de vest este articulat prin linii simple, respectiv prin prezența turnului și a accesului principal în biserică. Suprapus de o tribună, pronaosul îngust este format din cinci travee boltite á vela, despărţite de arcaturi. Naosul spaţios este delimitat de sanctuar printr-un arc de triumf semicircular. Spaţiul naosului este suprapus de o cupolă înaltă, susţinută de pandantivi şi arce laterale sprijinite pe pilaştri masivi. Absida altarului are o închidere semicirculară la interior şi una poligonală în partea sa exterioară. Pe latura de sud a bisericii se găsește o sacristie cu boltă á vela. Iconostasul este de factură neoclasică.
În biserică se păstrează două plăci din piatră cu blazonul episcopului Ioan Bob. Cea mai importantă dintre acestea, amplasată în axul central al parapetului tribunei vestice poartă următoarea inscripție în cronostih: LAVDIBUS DIVINIS / STRVI CVRAVIT DE SVO / IOANNES BABB EPISCOPVS / FOGARASIENSIS (Pentru lauda Domnului / a construit din [banii] săi / Ioan Babb episcop / de Făgăraş). Literele redactate cu majuscule ale inscripţiei indică anul începerii construcţiei (1800).
În data de 7 august 1864, biserica a găzduit oficierea cununiei Veronicăi (născută Câmpeanu) cu profesorul Ștefan Micle.
Bibliografie:
Margit B. Nagy, Stílusok, művek, mesterek. Művészettörténeti tanulmányok. Bukarest, 1977.
Elie Dăianu, Biserica lui Bob în Cluj. Însemnări de la întemeierea parohiei române Greco-Catolice din Cluj. Cluj, 1906.
Zsolt Kovács, Biserica „Învierea Domnului” (biserica Bob), Cluj-Napoca [http://referinte.transindex.ro/enciclopedie/monument.php?id=331, 08 iulie 2013]
Mircea Ţoca, Clujul baroc. Cluj-Napoca, 1983.