Edificat ca biserică parohială a Clujului medieval și dedicat Sf. Arhanghel Mihail, lăcașul de cult este amplasat în Piața Unirii (vechea Piață Centrală a orașului Cluj). Imaginea bisericii – alături de cea a Ansamblului statuar Matthias Rex – reprezintă principalul simbol public al Municipiului Cluj-Napoca.

Construcția bisericii suprapune un cimitir – dezvoltat probabil în jurul unei capele – din perioada secolelor XII-XIII. De asemenea, o serie de indicii sugerează faptul că pe amplasamentul acesteia a funcționat un edificiu de cult anterior, în stil romanic. Deschiderea șantierului bisericii actuale are loc la jumătatea veacului XIV, ulterior ridicării așezării de pe malul Someșului la rang de oraș liber (1316). O inscripție datată în anul 1444 atestă momentul amplasării în timpanul portalului de vest a reliefului cu reprezentarea Sf. Arhanghel Mihail în luptă cu Balaurul. Aceasta din urmă suprapune imaginea celor trei steme ale regelui-împărat Sigismund de Luxemburg – cea de împărat romano-german, în centru, cea de rege al Ungariei, în stânga şi cea unificată, de rege al Ungariei, Boemiei şi al Germaniei, respectiv arhiduce de Austria, în dreapta. Momentul marchează încheierea etapei principale a edificării bisericii. În intervalul secolelor XV-XVI, pe fațada de vest sunt proiectate și parțial construite două turnuri. Diferite structuri construite ale bisericii au fost avariate în incendiile care afectează edificiul în anii 1498, 1665 și 1697. Turnul de nord, reconstruit în stil baroc între anii 1742 și 1744, este lovit de un fulger şi avariat de cutremurul din 1763. Funcţia acestuia va fi preluată timp de circa un secol de o clopotniţă din lemn, construită la sud de biserică. În amintirea epidemiei de ciumă care a afectat orașul, la 1747 este construită o poartă monumentală barocă în faţa portalului de vest al bisericii. Ulterior, aceasta va fi mutată în faţa bisericii romano-catolice Sf. Petru. Turnul actual, racordat faţadei de nord a bisericii, datează din anii 1837-1859.

Ridicată ca biserică a comunității romano-catolice, de care a aparținut până în anul 1545, aceasta va trece pe rând în uzul celei evanghelice, până în anul 1558, al celei reformate, până în anul 1566, al celei unitariene (exceptând perioada anilor 1603-1605, când aici vor oficia slujbe preoții iezuiți), până în anul 1716, moment când va fi redată romano-catolicilor.

Sanctuarul are o lungime de 20 de m și o lățime de 10 m, iar nava o lungime de 50 de m și o lățime de 24 de m. Înălțimea maximă a bisericii atinge 80 de m. Dacă proiectul original al construcției a prevăzut o amenajare de tip basilical, finalizarea acesteia a presupus consacrarea unui plan de biserică-hală. Corpul bisericii este compus dintr-un spaţiu longitudinal de tip hală, format din trei nave de înălțimi egale, un cor alungit cu închidere poligonală, flancat de două abside poligonale, o sacristie dezvoltată pe latura de nord a corului şi turnul neogotic, alipit faţadei de nord a navei. Corul, delimitat de patru travee, este acoperit cu bolți în cruce pe ogive, iar cele trei nave sunt suprapuse de bolți stelate, sprijinite pe stâlpi articulaţi prin toruri bine profilate. Remarcabile ca valoare istorică și artistică sunt capitelurile stâlpilor din cor. Datate în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, acestea redau măşti şi figuri izolate sau grupate în scene narative. Cele mai timpurii fragmente de picturi murale păstrate se găsesc în absida de sud, şi datează de la sfârşitul secolului al XIV-lea. Mijlocului secolului XV îi aparțin fragmentele de pictură redând scena Calvarului – de pe peretele navei de sud și reprezentarea Crucificării – din Capela Schleynig.

Pe parcursul a aproape 200 de ani – în conformitate cu canoanele confesiunilor protestante – vor fi dezafectate vechile altare, va fi eliminat mobilierul interior și vor fi acoperite picturile murale medievale. Singura piesă de mobilier gotic păstrată până astăzi este amvonul poligonal, în formă de potir, aflat sub cel baroc. O piesă deosebită o reprezintă portalul sacristiei, realizat în anul 1528, în stilul Renașterii târzii, cu influențe vieneze. Partea inferioară a montanţilor acestuia este decorată cu stema Clujului, respectiv cu imaginea parabolei pelicanului care îşi sfâșie pieptul pentru a-și hrăni puii cu propriul sânge. Odată cu recatolicizarea bisericii are loc transformarea în stil baroc a interiorului acesteia – este realizat un nou altar principal (1725) și altele secundare, un nou confesional (1727), un noul amvon (1740-1750) și o nouă orgă (1752). Reamenajarea și decorarea bisericii li se datorează în cea mai mare parte sculptorilor Anton Schuhbauer și Johannes Nachtigall. Pictura altarului secundar sudic a fost realizată de către artistul vienez Franz Anton Maulbertsch, unul dintre reprezentanții de marcă ai barocului târziu austriac. Altarul principal actual, de factură neogotică, datează din anul 1873. Lângă peretele navei nordice este amplasat monumentul funerar al familiei Bánffy, realizat din marmură neagră în stil Empire. La parterul turnului neogotic se păstrează un crucifix realizat de către sculptorul János Fadrusz.

Biserica parohială a orașului a găzduit de-a lungul timpului numeroase diete ale Transilvaniei premoderne. În interiorul acesteia au fost consacrați principii Transilvaniei Sigismund Báthory (1581-1597, 1599-1602), Sigismund Rákóczi (1607-1608), Gabriel Báthory (1608-1613) şi Gabriel Bethlen (1613-1629). Tot aici a fost expus catafalcul lui Ştefan Bocskai (1604-1606), singurului principe ardelean născut la Cluj. În data de 12 februarie 1939, aici a fost ridicat la rangul de episcop al Transilvaniei, Áron Márton, la momentul respectiv, paroh al bisericii.

Bibliografie:

József Bíró, A kolozsvári Szent Mihály templom barokk emlékei. Kolozsvár, 1934.
Emődi, Tamás, Kolozsvár, Szent Mihály plébániatemplom, în Sigismundus rex et imperator. Művészet és kultúra Luxemburgi Zsigmond korában 1387-1437. Kiállítási katalógus. Budapest, Szépművészeti Múzeum, 2006. Március 18 – Június 18./Luxemburg, Musée national d’histoire et d’art, 2006. Július 13 – Október 15. Red. Takács Imre. [Mainz]: Zabern, [2006].

Géza Antal Entz, Die Pfarrkirchen von Klausenburg und Mühlbach in der zweiten Hälfte des 14. Jahrhunderts. Baugeschichte und Stilbeziehungen, în Acta Historiae Artium, 30, 1984.

János Eszterházy, A kolozsvári Szent Mihály egyház története és építészeti leirata, în Archaeologiai Közlemények, nr. 3, 1863.

Edit Grandpierre, A kolozsvári Szent Mihály templom története és építészete 1349-től napjainkig, în Erdélyi Múzeum, nr. 41, 1936.

Viorica Marica, Biserica Sf. Mihail din Cluj. București, 1967.

Melinda Mihály, Biserica parohială Sfântul Mihail, Cluj-Napoca [http://referinte.transindex.ro/enciclopedie/monument.php?id=304, 08 iulie 2013].

Nicolae Sabău, Metamorfoze ale barocului transilvan. I. Sculptura. Cluj-Napoca, 2002.

Péter Sas, A kolozsvári Szent Mihály templom. Kolozsvár, 1998.

Idem, A római katolikus egyház szerepe Kolozsvár építészettörténetében – Rolul bisericii romano-catolice în istoria arhitecturii clujene. Kolozsvár, 2011.

Virgil Vătăşianu, Sculpturile din corul bisericii Sf. Mihail din Cluj, în Omagiu lui Constantin Daicoviciu cu prilejul împlinirii a 60 de ani, f. l, 1960.