Cimitirul Central a fost înființat prin hotărârea consiliului orășenesc din data de 11 mai 1585, când s-a decis inaugurarea unui nou loc de veci în afara zidurilor de fortificare medievale, la sud de poarta mică a străzii Turzii (azi str. Universității). Amenajarea unui nou cimitir era necesară din cauza stării precare a celorlalte cimitire ale orașului, din interiorul și din jurul bisericilor, precum și a celor aflate în zwingerul fortificației orașului, care în urma epidemiei de ciumă au devenit supraaglomerate. În privința noului loc desemnat, consiliul a menționat faptul că acesta se situa pe dealul aflat la sud de zidurile de fortificare, subliniind și dorința ca acest loc să devină cimitirul comun al tuturor locuitorilor orașului, fără a se ține cont de starea materială sau rangul acestora. În pofida acestei hotărâri, au mai persistat înmormântările în incinta bisericilor, însă treptat Cimitirul Házsongárd a devenit noul loc de veci al orașului. Teritoriul cimitirului a fost lărgit spre vest în anul 1739 prin donația baronului Johannes Fabritius de Gladys, colonel în oștile imperiale, parcela donată devenind cimitirul luteranilor, iar în anii 1840 cimitirul primește un nou teritoriu în capătul de sud, care a devenit cimitirul comunității evreiești. Capela funerară a cimitirului a fost construită în anul 1897. În perioada primului război mondial, cimitirul a mai fost extins spre sud, fiind înființat în această zonă Cimitirul eroilor.
Începând din jumătatea a doua a secolului al XIX-lea, cimitirul a devenit panteonul elitei nobiliare transilvănene, precum și a diferitelor personalități marcante ale vieții culturale și științifice din Transilvania.
Cimitirul Házsongárd este astăzi unul dintre cele mai semnificative cimitire istorice din Transilvania, păstrând un număr impresionant de monumente funerare înregistrate în lista monumentelor istorice. Se mai păstrează două monumente funerare din secolul al XVI-lea, având forma unor lespezi prevăzute în partea sperioară cu o cornișă. Dintre monumentele funerare datate în secolele XVII-XVIII se remarcă câteva monumente în formă de sicriu. Începând de la mijlocul secolului al XIX-lea au apărut primele mausolee ale familiilor nobiliare ardelene, dintre care cele mai semnificative sunt cele ale familiilor Mikó-Rhédey, Bethlen din Beclean, Bethlen din Ictar. Pe lângă acestea sunt prezente și mausoleele unor familii înstărite ale orașului, precum mausoleul familiei industriașilor Sigmond, sau al familiei farmacistului Tobias Mauksch, în formă de piramidă, un monument reprezentativ pentru arhitectura neoclasicismului din Transilvania.
Bibliografie:
Hillel Kohn, Gyula Zsakó, A kolozsvári házsongárdi temető sírkövei 1700-ig, în Erdélyi Múzeum. XXVIII. évf. (1911) 5, p. 284–303, 6., p. 331-340.
János Herepei, A Házsongárdi temető régi sírkövei. Adatok Kolozsvár művelődéstörténetéhez. Sajtó alá rendezte Balassa Iván, Herner János és Keserű Bálint. Az utószót Balassa Iván írta. Budapest, Akadémiai Kiadó, 1988.
Aladár Lászlóffy, László Kántor, Házsongárd. Budapest, Helikon Kiadó, 1989.
András Kiss, A Házsongárdi temető, în Források és értelmezések. Bukarest, Kriterion Könyvkiadó, 1994, p. 112-119, 348-357.
Idem, Házsongárdi krónika, în Források és értelmezések. Bukarest, Kriterion Könyvkiadó, 1994, p. 119-123, 358.
György Gaal, Tört kövön és porladó kereszten. Pusztuló múlt és fájó jelen a Házsongárdi temetőben. Kolozsvár, Stúdium Könyvkiadó, 2003.