De la jumătatea lunii august a anului 2019, pe Bulevardul 21 Decembrie 1989, în micul intrând dintre Biserica Unitariană și clădirea Liceului Unitarian „János Zsigmond”, și-a făcut apariţia statuia teologului Ferenc David (1520-1579), părintele bisericii unitariene din Transilvania, precum și cel dintâi episcop al acesteia.

Deși iniţial a îmbrăţișat credinţa luterană, fiind chiar pastor în satul Petriș de lângă Bistriţa, Ferenc David a trecut la calvinism odată cu separarea calvinilor maghiari de evanghelicii luterani, devenind pastor la curtea principelui Transilvaniei, Ioan al II-lea, Sigismund Zápolya. Ștefan Báthory, cel care l-a succedat la conducerea principatului în anul 1571, nu i-a împărtășit convingerile religioase, astfel încât, învinuit de erezie, Ferenc David a fost judecat și întemniţat în închisoarea cetăţii Deva, unde a și murit după circa opt ani de detenţie, dobândindu-și aureola de „martir”. Astăzi, pe locul fostei închisori, o placă comemorativă amintește de Ferenc David.