Pe la jumătatea secolului XX, în ton cu noile tendinţe ale vremii, Piaţa Gării a intrat într-un amplu proces de sistematizare, ocazie cu care, în mica piaţetă din faţa celui mai înalt bloc aflat în zona gării, a fost amplasat bustul lui Horea (1731-1785). Operă a sculptorului Romulus Ladea, Horea „a venit” la gară în anul 1964.
De pe soclul său, cu o privire tristă și resemnată, Horea privește tumultul cotidian al zonei. Statuia a văzut multe la viaţa ei, în mai bine de o jumătate de secol de când veghează piaţa.
Astfel, a asistat la construcţia gării mici și a fântânii arteziene de lângă soclul său, la inaugurarea tramvaiului electric, dar și la dispariţia Podului Zburător, a pasarelei care asigura accesul spre zona industrială a orașului, odată cu declinul acesteia.