La 1874, Bogdán Korbuly, intendentul teatrului clujean, i-a comandat lui Henrik Zimmermann construirea unui teatru de vară în apropierea grădinii publice a oraşului. Realizarea acesteia din lemn s-a datorat mentalităţii publicului şi oamenilor de teatru a secolului XIX, conform căreia spectacolele stagiunilor de vară trebuiau să se desfăşoare în clădiri mai uşoare şi mai bine aerisite. Însă, defectul major al acestei construcţii era dat de riscul mare de incendii, dar şi de imaginea sa mai modestă din punct de vedere arhitectural, ce contrasta cu noile clădiri ale oraşului.
După numirea în 1905 a lui Jenő Janovics la conducerea teatrului de la Cluj, eforturile sale s-au concentrat spre înlocuirea variantei din lemn cu una din zidărie şi beton, care să ofere o planimetrie mai modernă şi o sală de spectacole ce putea fi uşor transformată, prin îndepărtarea scaunelor de la parter, într-o impozantă sală de bal, dar care să fie potrivită şi pentru audierea unor concerte sau vizionarea de filme.
Pentru realizarea proiectului s-a apelat la arhitectul budapestan Géza Márkus care, îmbolnăvindu-se grav, a renunţat, iar terminarea proiectului şi supravegherea construcţiei i-a revenit partenerului său Frigyes Spiegel. Partiul teatrului avea ca element funcţional o sală rotundă acoperită cu o cupolă din beton armat, ce va crea de-a lungul timpului dificultăţi serioase în asigurarea unei acustici satisfăcătoare. În faţa acesteia se configurase un spaţiu de primire al publicului alcătuit dintr-un hol flancat de două edicule rotunde laterale, ce alcătuiau un ansamblu volumetric de factură Secession, dominat de cupola sălii şi de turnul scenei.
Construcţia noii clădiri a durat din august 1909 până în vara anului următor, când la 18 august 1910, cu prilejul zilei de naştere a împăratului Francisc Iosif, s-a ţinut spectacolul oficial de inaugurare.
După anul 1918, în această clădire s-a mutat Teatrul Maghiar, care funcţionează aici până în prezent.
În perioada 1959-1960, clădirea a suferit o amplă modernizare care, la nivelul schemei funcţionale, s-a concretizat în amplificarea semnificativă a spaţiului de primire a publicului. Prin demolarea vechiului hol a dispărut faţada principală Secession, care a fost înlocuită cu una complet nouă, rezolvată în maniera realismului socialist.
Bibliografie:
Gheorghe Vais, Clujul eclectic. Programe de arhitectură în perioada dualistă (1867-1918). Cluj-Napoca, Ed. U.T. Press, 2009, p. 290-291.