Clădirea a fost realizată în stil eclectic la sfârşitul secolului al XIX-lea, pe locul unor vechi case orăşeneşti medievale. În subsolul imobilului sunt vizibile porţiuni de zidărie databile în perioada romană, atunci când aşezarea avea rangul de municipium.
La 1 februarie 1920, cu ocazia inaugurării Universităţii ce-i va purta numele, regele Ferdinand I, prezent la Cluj, a acordat o importantă subvenţie pentru organizarea la Cluj a unui institut de istorie. Acesta avea să fie numit Institutul de Istorie Naţională, fiind condus de doi directori, profesorii Ioan Lupaş şi Alexandru Lapedatu. Iniţial, institutul şi-a avut sediul în clădirea centrală a Universităţii de pe strada Kogălniceanu, în anul 1929 fiind achiziţionată clădirea de pe (atunci) strada Nicolae Iorga, după care institutul s-a mutat în noul sediu.
Clădirea a necesitat recompartimentări şi modificări interioare pentru a putea fi adaptată noilor funcţiuni. Astfel, pentru studiu şi cercetare au fost organizate o sala de bibliotecă, 4 birouri, un secretariat şi un depozit. Celelalte încăperi ale imobilului, 13 locuinţe şi 4 spaţii comerciale, au asigurat, prin închiriere, sursa principală de venit destinat tipăririi publicaţiilor institutului.
Inaugurarea oficială a noului sediu s-a făcut în prezenţa regelui Carol al II-lea, a conducerii Universităţii şi a oficialităţilor clujene, la 13 iunie 1937.
Între anii 1940-1945, în urma cedării Ardealului de Nord, instituţia a fost evacuată din Cluj şi a funcţionat la Sibiu.
După 1948, clădirea a găzduit catedrele de istorie din cadrul Facultăţii de Istorie şi Filosofie a Universităţii Babeş-Bolyai şi Institutul de Istorie al Academiei Române. În prezent, clădirea aparţine Universităţii Babeş-Bolyai şi adăposteşte birouri, spaţii de învăţământ şi de cercetare aparţinând Facultăţii de Istorie şi Filosofie, precum şi Biblioteca de Istorie Modernă, filială a Bibliotecii Centrale Universitare “Lucian Blaga” şi Biblioteca Institutului de Istorie “G. Bariţiu” al Academiei Române.