Primul obiectiv ce mărginește aleea din curtea interioară a UBB, situat pe partea sudică a acesteia, lângă clădirea principală a Universităţii, este un obelisc înalt de circa 2,5 m. Lângă el, o placă consemnează în limbile română și engleză câteva date referitoare la acesta. Operă a sculptorului Liviu Mocan, obeliscul realizat din bronz și andezit de Ilva, poartă numele „Laudă cărţii”, „din ciclul Biblioteci verticale”, fiind un „Însemn dezvelit în A.D. 2019, la împlinirea a 100 de ani de la înfiinţarea Universităţii românești din Cluj”. Monumentul a fost „ridicat prin grija rectorului Acad. Ioan Aurel Pop” pentru a marca centenarul intrării în vigoare a decretului nr. 4090 din 12 septembrie 1919 semnat de regele Ferdinand I, în urma căruia a avut loc „transformarea Universităţii Regale Maghiare Francisc Iosif, din 1 octombrie 1919, în universitate românească”.