În 1990, Piaţa Păcii a fost redenumită, primind numele lui Lucian Blaga. Doi ani mai târziu, Biblioteca Centrală Universitară a preluat și ea numele poetului și filosofului Lucian Blaga. Apoi la circa un deceniu de la schimbarea numelui pieţei, în părculeţul din partea estică a Bibliotecii, a fost amplasat bustul poetului, operă a sculptorului Eugen Gocan. Bustul a fost realizat în anul 1970. Nu întâmplător s-a ales locul respectiv, ci în amintirea faptului că Lucian Blaga, în perioada în care a fost exclus din Universitate din motive de ordin politic, a lucrat pentru filiala clujeană a Bibliotecii Academiei, mai întâi în calitate de bibliograf, apoi ca bibliotecar șef, devenind în cele din urmă director adjunct al acesteia, între anii 1954-1959.