În cursul îndelungatei sale existenţe, Piaţa Unirii, sub diferitele ei nume, a fost martora numeroaselor evenimente care au marcat istoria Clujului. Astfel, în 21 Decembrie 1989, ea a „văzut” manifestaţia populară îndreptată împotriva lui Nicolae Ceauşescu şi a regimului său, precum şi tentativa de reprimare sângeroasă a celor care tânjeau după libertate. În evenimentele din acea perioadă de la Cluj-Napoca, au murit 26 de oameni, iar 57 au fost răniţi. Dintre aceştia, 13 au fost ucişi, iar 28 au fost răniţi chiar în Piaţa Unirii.
În memoria celor căzuţi pentru libertate, în octombrie 2003, în Piaţă a fost amplasat Monumentul Revoluţionarilor, cunoscut şi sub numele de „Stâlpi împuşcaţi”. Creaţie a sculptorului Liviu Mocan, el este așezat la intersecţia Pieţei Unirii cu strada Napoca, într-o zonă încărcată de istorie, vizavi de fostul Hotel „New-York” („Continentalˮ), în faţa Palatului Rhédey. Monumentul însumează un număr de șapte „stâlpi împuşcaţi”, având înălţimi între 2,5 şi 3,5 metri. Orificiile care îi penetrează vor a simboliza gloanţele care i-au atins pe luptătorii pentru libertate.
În faţa celor şapte piloni, au fost amplasate două plăcuţe pe care sunt încrustate numele celor 13 victime ale tentativei de represiune din data 21 Decembrie 1989.