Muzeul Etnografic al Transilvaniei

Secția Pavilionară funcționează în Palatul „Reduta”. Pe locul clădirii actuale se aflau inițial trei case medievale. Fragmentele acestora se mai păstrează în structura aripii dinspre stradă a edificiului (în pivniţă şi la parter). Ancadramentul renascentist datând din anul 1604 zidit în gangul porţii indică probabil renovarea uneia dintre case în secolul al XVII-lea. Edificiile medievale au fost unificate şi transformate în mai multe faze începând cu ultimul deceniu al veacului al XVIII-lea şi până către 1830. Nu avem date certe despre proiectantul acestor transformări majore. Se presupune că acesta ar fi putut să fie Josef Leder (1749-1814) cel care a colaborat cu siguranță la lucrări, a proiectat aripa sudică (ulterior demolată) a clădirii şi care între anii 1810 și 1812 a fost chiar arendaşul hanului. La şantierul clădirii s-au succedat mai toţi arhitecţii şi meşterii constructori importanţi ai vremii din Transilvania: Mihály Kindt, Georg Winkler, Anton Kagerbauer.
La mijlocul secolului al XIX-lea a fost construit turnuleţul cu ceas care încalecă acoperişul clădirii. Aripa sudică a edificiului, etajată, a fost demolată în anul 1937 cu ocazia construcţiei şcolii Bob. În anul 1959 clădirea a fost renovată pentru a putea găzdui colecţia Muzeului Etnografic, fapt indicat şi de inscripţia „ME 1959” de pe bolțarul median al porţii.
Clădirea se compune în prezent din aripa principală dinspre stradă şi din două aripi laterale mai scurte, dezvoltate înspre vest şi est. În pivniţa clădirii se conservă bolți semicilindrice de factură medievală. Decoraţia faţadei principale se încadrează în stilul barocului târziu, clasicizant. Pe înălţimea celor două etaje peretele este articulat cu pilaştri monumentali, decoraţi cu rozete şi ciucuri stilizați. Ferestrele (opt la parter şi câte zece la etaje) sunt dreptunghiulare și au chenare din piatră. Portalul intrării se încheie într-un arc semicircular, decorat printr-un bolţar median accentuat. Faţada principală este marcată de un rezalit central cu câte şase ferestre la etaje care luminează sala mare (fosta sală de dans) o încăpere amplă, tăvănită, având înălţimea celor două etaje. Aceasta este dotată cu o galerie pe latura lungă dinspre curte, de unde asistenţa putea urmări evenimentele din sală. Pe laturile scurte sala este mărginită de câte o încăpere mai mică, boltită. Faţadele dinspre curte ale clădirii prezintă doar două niveluri, cel superior având foişoare deschise prin arcade semicirculare, sprijinite pe stâlpi.

Expoziţia Muzeului Etnografic este amenajată în sala mare, în încăperile din vecinătatea sa, precum şi în foişor – în prezent închis – al etajului aripii principale.
De la finele secolului al XVIII-lea, în clădire a funcţionat cel mai de seamă hotel clujean al perioadei, hanul „Calul Bălan”. În secolul al XIX-lea edificiul numit pe atunci Reduta (din fr. redoute = sală de dans) a găzduit în sala mare balurile cele mai sofisticate ale elitei orăşeneşti. Aici au concertat compozitori și muzicieni celebri precum Franz Liszt, Johannes Brahms, George Enescu şi Béla Bartók. Aceeaşi sală încăpătoare a găzduit o mulţime de evenimente politice şi culturale însemnate ale vremii: diete ale Transilvaniei, constituirea Societății Muzeului Ardelean (1859), procesul memorandiştilor (1894), prima proiecţie cinematografică din oraş (1897). Timp de 25 de ani, începând cu anul 1925, în incinta clădirii a funcționat cazinoul ofiţerilor. Muzeul Etnografic al Transilvaniei s-a mutat în acest edificiu în anul 1958.