În fața Casei lui János Bolyai de pe strada care îi poartă numele – una dintre cele mai interesante străzi din Cluj-Napoca, există un pavaj mai aparte ce reprezintă un „joc cu spaţiul”, iar pietonii au parte de o iluzie optică. Pavajul este realizat în memoria lui János Bolyai (1802-1860), matematician transilvănean de renume mondial și reprezintă o referire la teoria geometrică propusă de János Bolyai şi Nikolai Lobacevski, care au introdus o nouă paradigmă, cea a geometriei hiperbolice ce a dus la elaborarea unui nou sistem geometric, geometria neeuclidiană. La mijlocul străzii, la intersecția cu strada pietonală Iuliu Maniu (cunoscută și sub denumirea de Strada în oglindă) este locul din care se poate observa în toate cele patru puncte cardinale câte un monument al spiritualității clujene de rit diferit: la vest este Biserica Romano-Catolică „Sfântul Mihail”, cel mai înalt edificiu gotic din România, la sud Catedrala Greco-Catolică „Schimbarea la Faţă”, la est Catedrala Mitropolitană Ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”, iar la nord Biserica Unitariană, care reprezintă și sediul mondial al cultului unitarian.