La extremitatea sudică a „Grădinii romane”, la marginea unei platforme pavate cu dale în care sunt expuse exemplare de ceramică romană, este expusă o parte din trunchiul secular al unui plop canadian. Dimensiunile sale, la vârsta estimată de 130-150 de ani, sunt impresionante: „32,1 m înălţime, 2,62 m în diametru și 8,24 m circumferinţă”.

Plopul respectiv sau „Plopul stadionului”, potrivit inscripţiei de lângă el, a fost ultimul supravieţuitor ai marilor plopi din Lunca Someșului, aflată în zona actualului Parc central «Simion Bărnuţiu». Începând cu anul 1911, când s-a construit Stadionul municipal (modernizat în anul 1960), acest plop canadian a fost martorul tăcut al tuturor marilor evenimente sportive ale Clujului. Aflat aproximativ la jumătatea vieţii sale, acest plop a fost sacrificat pentru proiectul de construcție a noului stadion.