La numărul 30 al Pieţei Unirii se înalţă un impunător edificiu. Este vorba despre Palatul Bánffy.
Construit în piaţa centrală a Clujului, Palatul Bánffy a reprezentat un etalon al clasei aristocrate. El a fost ridicat la cererea contelui György Bánffy, drept o reşedinţă pe măsura averii şi rangului său. Lucrările de construcţie s-au întins pe mai bine de un deceniu, adică între anii 1774- 1786. Astăzi, palatul este considerat drept cea mai frumoasă construcţie în stil baroc din Transilvania. Sculpturile care îl decorează, realizate în stil rococo, sunt opera sculptorului clujean Anton Schuchbauer.
Pe aticul clădirii, pe stâlpii de susţinere, la marginea balustradei crenelate ce încorsetează baza acoperişului, au fost amplasate câteva zeităţi, închipuindu-i pe Marte, Minerva, Apollo, Diana, Hercule şi Perseu. Încadrat de acestea, central, se află blazonul cu grifon al familiei Bánffy. Șirul zeităţilor este deschis de Marte, urmat de Minerva și Apollo, situate în partea nordică a blazonului. El continuă la sud de acesta cu Diana, Hercule şi se încheie cu Perseu.