Puţin mai sus de Institutul de Psihologie, pe partea estică a Străzii Republicii, la numerele 65-67, se află sediul firmei Tehno Electro Medical Company, fondată în 1990. Cunoscută în mediul clujean sub numele de TEMCO, compania este specializată în producerea de echipamente și consumabile medicale.

În curtea din unghiul sud-estic al clădirii, sunt amplasate două busturi. Primul, situat mai spre deal, aparţine fizicianului german Wilhelm Conrad Röntgen (1845-1923), iar al doilea Prof. univ. dr. Pompiliu Manea (1935-2015).

Fizicianul Wilhelm Conrad Röntgen, profesor al Universităţii Würzburg din Germania, a izbutit să pună în evidenţă „radiaţiile X”, care, după moartea sa, au fost numite „raze Röntgen”. Pentru descoperirea lui din 1895, șase ani mai târziu, în 1901, a fost distins cu Premiul Nobel pentru Fizică.