VISIT CLUJ
1 € = 4.9488 lei
-3°C

Istoria cafelei din inima Transilvaniei începe să fie documentată cândva prin secolul al XVII-lea când se vorbeşte de un singur local unde clienţii erau serviţi cu cafea. În secolul al XIX-lea şi în secolele precedente, în Transilvania, existau aşa numitele cofetării-cafenele, iar printre cofetarii clujeni care deţineau cofetării-cafenea îi putem aminti pe Adolf Tauffer, József Tauffer, János Wurscher sau Hermann Weisz.

Odată cu trecerea timpului, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, cele două ramuri se despart, astfel proprietarii cofetăriilor corespund cerințelor vremii prin modernizarea și modificarea localului realizând posibilitatea consumării produselor pe loc.

Savurarea unei cafele în Transilvania se regăsea printre serviciile oferite de hotelurile moderne ce la sfârșitul secolului XIX-lea erau amenajate specific, locurile dotate aparte serveau drept indicator al nivelului de confort, eleganță și lux. Fiecare cafenea încerca să îşi atragă clienţii prin stilul său propriu. Cafenelele amenajate la parterul unei clădiri aveau geamuri uriaşe, care asigurau contactul vizual cu lumea de pe stradă. În anotimpurile calde, în spaţiile din faţa cafenelelor, erau amenajate terase. Pe lângă aspectul plăcut şi confortul interiorului, erau hotărâtoare şi aşezarea topografică şi imaginea exteriorului, cafenele elegante, cu renume deosebit, erau cele din centrul oraşului. 

Ascultarea muzicii, mai ales seara, era un nou aspect ce invita oamenii înlăuntrul cafenelei, de aceea aproape fiecare local avea orchestră proprie. Viaţa cafenelelor era una misterioasă, aici născându-se adevărate legende care îmbogăţeau ora de distracţie a intelectualilor. Pe aici au trecut cele mai strălucite personalităţi ale vieţii politice, teatrale, literare, muzicieni şi gazetari de faimă.

În prezent, Cluj-Napoca este recomandat ca „un oraș minunat prin felul lui de-a fi”. Celebra publicație Vogue recomandă Clujul ca un oraș vibrant, datorită multitudinii și varietății de localuri unde poți să îți petreci timpul. Diversele branduri din Inima Transilvaniei au creat o comunitate educată în spiritul consumului cafelei de specialitate. Pasiunea pentru cafeaua de înaltă calitate a determinat inovarea continuă a stilului de lucru și modul de perfecționare a cafelei pe care fiecare local o prelucrează cu mare grijă.

Referințe: 

  1. Epoca de aur a cafenelelor din Transilvani, https://www.bcucluj.ro/bibliorev/arhiva/nr18/carte5.html 
  2. Transylvania Sheds the Shadow of Dracula With Galleries, Cocktails, and Coffeeshops in Cluj-Napoca, https://www.vogue.com/article/where-to-go-in-cluj-napoca-unofficial-capital-of-transylvania