Localitatea apare pentru prima oară în izvoarele scrise în anul 1280, în registrele dijmelor papale din 1332 fiind pomenit preotul Ioan, cel care a plătit suma de 50 de denari.
Pe baza unor detalii arhitectonice, cum ar fi portalul decorat cu friză vegetală, se poate afirma că biserica a fost edificată în a doua jumătate a secolului al XIII-lea, probabil de către neamul Mikola, una dintre cele mai importante familii nobiliare din zona oraşului Cluj. Aşa cum atestă izvoarele scrise, această biserică a fost dedicată încă în perioada medievală Sfintei Elisabeta, unul dintre sfinţii importanţi ai familiei regale a dinastiei Arpadienilor. Canonizarea sfintei în anul 1235 ne dă un reper cronologic în privinţa fondării acestei parohii. Din această primă biserică provine o cristelniţă romanică, unul dintre cele mai valoroase exemple ale acestui gen din epocă, păstrată în colecţiile Muzeului Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca.
Pe parcursul secolelor, edificiul a fost reconstruit de mai multe ori. Sanctuarul său gotic a fost construit la începutul secolului al XVI-lea cu sprijinul lui Ferenc Mikola, un membru important al familiei, care în epoca medievală şi cea premodernă era cel mai important proprietar al localităţii, familia Mikola fiind patroană a bisericii. Memoria lor este păstrată de pietrele funerare ale membrilor ei, vizibile în interiorul bisericii. Edificiul de cult a mai suferit importante transformări în anii 1724 şi 1806. Cel mai valoros element al mobilierului său este altarul principal, executat cu ocazia ultimei reedificări. Pictura altarului, datată în anul 1807, o reprezintă pe sfânta patroană a bisericii, şi provine din atelierul cunoscutului pictor sibian stabilit la Cluj, Franz Anton Bergmann.
Bibliografie:
Géza Entz, Erdély építészete a 11-13. században. Kolozsvár, 1994.
Margit B. Nagy, Stílusok, művek, mesterek. Művészettörténeti tanulmányok. Bukarest, 1977.
Virgil Vătăşianu, Istoria artei feudale în ţările române. Bucureşti, 1959.