Legenda regelui Matia

Clădirea în care, la 23 februarie 1443, s-a născut Matia, cel de-al doilea și cel mai mic dintre fiii lui Ioan de Hunedoara, datează de la începutul secolului al XV-lea.

Atunci, un întreprinzător al epocii al cărui nume nu ni s-a păstrat a achiziționat două clădiri din Cetatea Veche a Clujului și-a ridicat în locul lor o clădire spațioasă, care a devenit, în cele două secole care au urmat, cel mai confortabil și mai costisitor han al Clujului.

Clădirea este situată pe latura de nord a micii piațete de la intersecția străzilor Matei Corvin, Sextil Pușcariu, Virgil Fulicea, Victor Deleu și Franklin Delano Roosevelt, în apropierea locului în care se afla, cu șapte secole în urmă, principala poartă de intrare în așa-numita „Cetate Veche” a Clujului.

Aceasta piațetă, împreună cu strada Matei Corvin și cu un segment al străzii Victor Deleu, a fost transformată de municipalitatea clujeană, în cursul anului 2006, în zonă pietonală, parte a unui amplu proiect de valorificare turistică a patrimoniului istoric al orașului.

În februarie 1443, cand Elisabeta Szilagyi, aflată în drum spre Buda, a poposit pentru o perioada mai îndelungată la Cluj, unde i-a venit și sorocul, proprietarul hanului era un anume Iacob Méhffi. Cheltuielile legate de șederea la Cluj a soției voievodului Transilvaniei au fost suportate, probabil, de municipalitatea clujeană. Nu trebuie uitat că trecuseră doar cinci ani de când orașul își pierduse o mare parte a privilegiilor, ca urmare a asocierii locuitorilor săi la răscoala „de la Bobâlna” (1437-1438).

Ioan de Hunedoara era voievodul din partea căruia clujenii așteptau restituirea acestor privilegii și era firesc ca ei să profite de șansa reprezentată de prezența Elisabetei Szilagyi în orașul lor.

De asemenea, voievodul era un adevărat om al momentului: el devenise, în martie 1442, salvatorul Transilvaniei ca urmare a victoriei de lângă Sibiu asupra lui Mezid beg, și apoi eliberatorul Țării Românești ca urmare a unei alte victorii răsunătoare obținute, în septembrie același an, asupra turcilor conduși de beilerbeiul Rumeliei, Shehabeddin.

Matia fusese conceput, prin urmare, în intervalul dintre cele două bătălii, în perioada în care voievodul realiza mobilizarea forțelor Transilvaniei pentru cea dintâi ofensivă încununată de succes împotriva otomanilor. Nașterea lui Matia la Cluj a fost, așadar, una aproape întâmplătoare, însă această „întâmplare” nu a fost tratată cu indiferență nici de marele rege, și cu atât mai puțin de locuitorii orașului.

În anul 1467, după ce a înfrânt, având și sprijinul clujenilor, rebeliunea unei facțiuni a nobilimii transilvane care îi era ostilă, Matia Corvin și-a demonstrat afecțiunea față de casa în care văzuse lumina zilei, scutindu-i pentru totdeauna pe proprietarii ei de achitarea taxelor și impozitelor. Aceasta scutire a transformat „Casa Matia” într-o proprietate extrem de valoroasă, cu atât mai mult cu cât ea a fost recunoscută și confirmată de regii și principii care i-au succedat.

Matia Corvinul a făcut orașului și alte servicii importante. În 1470, el a donat Clujului târgul Cojocna, centru de exploatare a sării, care a contribuit la creșterea veniturilor orașului. Prin hotărârile din 1467, 1478 și 1485, Matia a încurajat așezarea în oraș și eliberarea iobagilor care, în prealabil, își achitasera obligațiile față de stăpânii lor.

Preocupat de buna funcționare a administrației orașului, Matia a decis, în 1468, instituirea unei parități în Consiliul celor O Sută între patricieni („oamenii cu stare buna”) și membrii breslelor, care aveau dreptul să își desemneze, fiecare, câte 50 de reprezentanți. Domnia sa este legată de finalizarea, refacerea sau începerea construcției câtorva dintre monumentele reprezentative ale orașului.

De această epocă sunt legate atât finalizarea bisericii Sf. Mihail, în preajma anului 1480, cât și completarea incintei fortificate a orașului prin ridicarea, în preajma anului 1475, a Turnului Croitorilor.

Cea mai importantă ctitorie clujeană a lui Matia a fost însă biserica franciscanilor minoriți (în prezent reformată) de pe strada Lupilor (astăzi Mihail Kogălniceanu), finanțată printr-o consistentă donație regală, a cărei construcție a început în 1486 și care îi poartă și ea, până astăzi, numele („Biserica lui Matia”).

În același timp, tradiția nașterii clujene a regelui Matia nu s-a pierdut niciodată în secolele următoare. În secolul al XVI-lea exista deja un adevărat cult pentru memoria marelui rege, cult care a transformat „casa Matia” într-un loc frecventat de mereu mai numeroșii vizitatori ai orașului. Este o epoca în care se manifestă primele semne ale apariției „turismului” laic, dezvoltat în mod firesc într-o perioadă de intensă circulație în Europa a meșteșugarilor și a negustorilor, a medicilor și a spiterilor, a studenților și a erudiților rătăcitori, a artiștilor și a cartografilor, a predicatorilor de toate culorile și a victimelor persecuțiilor religioase, dar și a tinerilor nobili dornici să își desăvârșească educația.

Interesul acestor călători este din ce în ce mai puțin strict și direct economic, ei arătându-se preocupați de aspectele inedite ale culturii localităților pe care le străbăteau și, evident, de istoriile legate de personalitățile legate de un loc sau de altul.

Este o epoca în care, după cum ne arată cronica lui Gaspar Heltai, Matia devine, în tradiția urbană clujeană, o întruchipare a dreptății și a perfecțiunii, un model al suveranului apropiat oamenilor simpli, cărora le cunoaște greutățile și acționează pentru a le remedia.

Cronica lui Gaspar Heltai consemnează, în acest sens, una dintre cele mai cunoscute legende ale istoriei clujene, pe care, până astăzi, bunicii continuă să le-o povestească nepoților.

Legenda spune că Matia, aflat în trecere prin Transilvania, și-ar fi lăsat numeroasa suită în cetatea episcopală a Gilăului și, deghizat în student călător, ar fi intrat incognito în orașul sau natal, pentru a vedea cu ochii săi starea de spirit a locuitorilor și atitudinea conducatorilor orașului față de ei.

În piața centrală a orașului, Matia a asistat, plin de revoltă, la o scenă în care plebeii orașului erau obligați de oamenii judelui, sub amenințarea biciuirii, să care cu brațele bușteni pentru gospodăria sa. Protestând împotriva acestei nedreptăți, regele deghizat în student a fost biciuit și obligat să se alăture sărmanilor orașului în munca grea pe care aceștia o făceau, până la asfințitul soarelui.

Legenda spune, însă, că Matia ar fi avut inspirația de a scrie cu cărbune, pe trei lemne de foc din curtea judelui, următoarea însemnare: „Aici a fost regele Matia! Unde este dreptatea?”. Eliberat odată cu lăsarea serii, regele s-a întors în tabără sa de la Gilău.

A doua zi, Matia a revenit în oraș, în fruntea suitei sale strălucitoare, fiind întâmpinat cu mare fast de judele și de fruntașii orașului. Întrebat fiind despre respectarea legilor care interziceau exploatarea abuzivă a oamenilor liberi, judele orașului l-ar fi asigurat pe suveranul său că aceste legi erau respectate fără nici cea mai mică urmă de abatere. Atunci, regele și-a pus oamenii să răscolească stivele de lemne din curtea judelui, până la găsirea celor trei bucăți de lemn pe care fusese făcută inscripția incriminatoare. Apoi, Matia l-a pedepsit pe judele orașului și a luat măsuri pentru a asigura stricta respectare a drepturilor și libertăților tuturor cetățenilor orașului.

Această legendă constituie o expresie a aspirațiilor către libertate și dreptate specifice epocii Reformei. Mitul lui Matia este reinterpretat din această perspectivă, marelui rege născut la Cluj fiindu-i atribuit, cu convingere și nostalgie, numele „Matia cel Drept”. Grilajele ferestrelor casei Matia erau ornamentate în această epocă cu corbi heraldici, iar în interiorul clădirii, încăperea în care se născuse Matia – prima de pe partea stângă, după intrarea pe poarta gotica păstrat-o până astăzi – ajunge să fie obiectul unui interes aparte.

Această încăpere a fost marcată, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, cu o inscripție al cărei text ni s-a păstrat într-o transcriere din anul 1758: „Matthias, dei gratia beatae memoriae olim Hungariae, Bohemiae, Dalmatiae, Croatiae rex, filius quo[n]dam domini Joannis Hunyadi, natus hic in isto hypocausto anno 1444, die 27 Martii(!), 3 hora matutina, qui fideliter patriae inservivit regnavitque foeliciter usque ad vitae suae finem.“

[„Matia, de buna amintire, prin gratia divina rege al Ungariei, Boemiei, Dalmatiei si Croatiei, fiul raposatului domn Ioan de Hunedoara, nascut aici, în aceasta încapere, în anul 1444, în ziua de 27 martie, la a treia ora a diminetii, si-a servit patria cu credinta si a domnit cu fericire pana la sfarsitul vietii sale.”]