Biserica Reformată de pe strada Lupului

Înfăţişarea interioară actuală a bisericii se datorează în cea mai mare parte lucrărilor de reabilitare din secolul al XVII-lea. Claustrul (fără biserică) este donat la 1622 comunității reformate din Cluj. În anul 1638, odată cu intervențiile la acoperișul navei și la turn, încep lucrările de reparație. La 1643 este finalizată reboltirea navei, cu ajutorul unor meșteri veniți din zona baltică. Pietrăria amvonului bisericii este opera sculptorului sibian Elias Nicolai (1646), plăcile de alabastru ale parapetului sunt realizate de János Asztalos de Reghin, alias Hannes Lew Rehner, iar coronamentul acestuia – realizat din lemn de chiparos – este confecționat de tâmplarul polonez Stanislaiski. Biserica va fi din nou sfințită în anul 1641, finalizarea lucrărilor de reconstrucție prelungindu-se încă șase ani. Un nou turn este construit la începutul veacului XVIII. Orga bisericii datează din anul 1765. Lucrări de reparații vor avea loc în repetate rânduri pe parcursul secolelor XVIII-XX.

Biserica are o lungime totală de 60 m (nava având 34 m lungime), o lățime maximă de 15 m, înălțimea pereților atingând 19 m. Corpul celei mai mari biserici-sală din Transilvania – care închidea spre nord complexul mănăstirii – se compune dintr-o navă, un cor şi un turn în colţul exterior sudic al îmbinării acestor două spaţii. Cele patru travee ale corului sunt boltite în reţea, având console bogat profilate, în timp ce nava este acoperită cu o boltă stelată, compusă din cinci travee, care se sprijină pe stâlpi angajaţi. Din punct de vedere architectural, edificul de cult își găsește analogii în spațiul sud-german și austriac.

În interior se păstrează valoroase piese de mobilier liturgic. La comanda principelui Gheorghe Rákóczi I au fost realizate 16 bănci cu spătar şi 15 bănci simple, amplasate pe cele două laturi ale corului şi ale navei, o parte a acestora fiind decorate cu reliefuri și muluri gotice. Masa altarului, decorată cu intarsii în lemn, datează de la 1827. Cea mai reprezentativă și valoroasă colecție de artefacte păstrate în biserică o constituie cele 117 epitafuri și blazoane heraldice mortuare. Aparținând familiilor nobiliare ardelene și realizate în metal/metal prețios, din materiale textile, pe pergament ori pe hârtie, acestea erau produse și expuse cu prilejul ceremoniilor funerare. Cele mai vechi piese heraldice sunt reliefurile în metal identificate în mormintele copiilor principelui Mihail Apafi I, iar cele mai noi datează din veacul al XX-lea.

Biserica a servit de-a lungul timpului ca necropolă pentru clerici și laici – călugări și preoți, orășeni și membri ai aristocrației ardelene. Majoritatea monumentelor funerare se află astăzi în Lapidariul Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei. O singură astfel de piesă se păstrează în interiorul bisericii, respectiv cea edificată în anul 1942 de arhitectul Károly Kós pentru familia principiilor Apafi – principele Mihail Apafi I (1632-1690) și soția sa, principesa Anna Bornemissza (1628-1688), principele Mihail Apafi II (1665–1713) și soția sa, Kata Bethlen (1666–1724).

Bibliografie:
Kovács, András, A kolozsvári Farkas utcai templom és kolostor jezsuita korszaka, în Erdély reneszánsza, I. Kolozsvár, 2009.
Weisz Attila, Biserica reformată de pe strada Kogălniceanu, Cluj-Napoca [http://referinte.transindex.ro/enciclopedie/monument.php?id=191, 07 iulie 2013].